Un tânăr de 19 ani, reţinut în cazul jafului produs la o casă de amanet din Hunedoara

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut, vineri dimineaţă, pentru tâlhărie, în cazul jafului produs joi la o casă de amanet din municipiul Hunedoara, poliţiştii găsind hainele cu care acesta era îmbrăcat în momentul jafului, dar şi spray-ul iritant-lacrimogen cu care a pulverizat înspre vânzătoare.

Urmărește
132 afișări
Imaginea articolului Un tânăr de 19 ani, reţinut  în cazul jafului produs la o casă de amanet din Hunedoara

Un tânăr de 19 ani, reţinut în cazul jafului produs la o casă de amanet din Hunedoara (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Huendoara, agentul principal Adriana Voinea, tânărul a fost prins, vineri dimineaţă, într-un apartament nelocuit din Hunedoara, care aparţine familiei sale.

"Au fost găsite şi hainele cu care a fost îmbrăcat în momentul comiterii faptei şi spray-ul iritant-lacrimogen folosit. Mihai B. de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propunere de arestare preventivă pentru tâlhărie", a declarat Voinea.

Tânărul, despre care apropiaţii spun că este consumator de etnobotanice, s-a întors de curând din Spania, el declarându-le poliţiştilor că lipsa banilor l-a determinat să încerce să fure din casa de amanet.

Tânărul, care nu purta cagulă, a intrat, joi dimineaţă, într-o casă de amanet de pe strada George Enescu din municipiul Hunedoara şi a pulverizat spray iritant-lacrimogen în faţa vânzătoarei, după care a fugit cu mai multe bijuterii.

În urma incidentului, vânzătoarea de la casa de amanet a fost transportată la spital, întrucât avea usturimi la ochi, iar de acolo a fost dusă la sediul Poliţiei municipiului Hunedoara pentru a da declaraţii.

Ulterior, poliţiştii au dat publicităţii semnalmentele bărbatului, în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Pe imagini se observă cum bărbatul pulverizează spray iritant-lacrimogen în faţa vânzătoarei, iar dintr-o încăpere alăturată intră administratorul casei de amanet, care îl suprinde pe bărbat, iar acesta se sperie şi fuge.

Casa de amanet a mai fost jefuită, la sfârşitul anului 2007, când o vânzătoare a fost împuşcată de două ori de două persoane, care au furat mai multe bijuterii din aur.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici