- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (26.07.2019, 09:46)
- Florin Zafiu
Un tânăr din Capitală a fost confundat de poliţişti cu un tâlhar. A fost eliberat după audieri
Un tânăr din Capitală a fost prins de jandarmi şi de poliţişti şi dus la audieri, fiind bănuit de tâlhărie, însă acesta fost ulterior eliberat, deoarece ar fi fost confundat cu hoţul. Oamenii legii l-au urmărit pe tânăr deoarece avea semnalmentele oferite de victimă.
![Imaginea articolului Un tânăr din Capitală a fost confundat de poliţişti cu un tâlhar. A fost eliberat după audieri](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/18250742/1/7523998-mediafax-foto-gabriel-brezeanu.jpg?width=560)
Un tânăr din Capitală a fost confundat de poliţişti cu un tâlhar. A fost eliberat după audieri
„La data de 25 iulie a.c., în jurul orei 20.00, poliţişti din cadrul Secţiei 7 Poliţie au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie, în vârstă de 34 ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din sectorul 2, un bărbat necunoscut i-ar fi smuls telefonul mobil în timp ce vorbea la el. La scurt timp la faţa locului, au sosit toate echipajele Secţiei 7 Poliţie, iar în baza informaţiilor puse la dispoziţie de persoana vătămată poliţiştii au desfăşurat activităţi de identificare a persoanei care ar fi sustras mobilul”, informează Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, în timpul căutărilor, poliţiştii au observat un tânăr care avea semnalmentele oferite de victimă, motiv pentru care l-au somat să se oprească, acesta luând-o la fugă într-o curtea unei case din Sectorul 2.
„Totodată, mai multe persoane au încercat să împiedice prinderea persoanei urmărite, la faţa locului sosind în sprijinul poliţiştilor secţiei 7 şi poliţişti de la alte secţii, jandarmi şi luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale. Bărbatul urmărit a fost depistat în timp ce încerca să părăsească imobilul în care se ascundea, aceasta fiind condus la Secţia 7 Poliţie în vederea continuării cercetărilor”, mai spune Poliţia.
Bărbatul a fost eliberat la finalul audierilor, cercetările fiind continuate de poliţiştii secţiei 7 sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/18250705/1/politia-nu-treceti.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/36946/18248131/1/horoscop.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/36946/18250252/1/loto.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18250742&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe