Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri dimineaţa circulaţia rutieră este oprită pe DN7 – Centura Călimăneşti, din cauza eveniment rutier produs la kilometrul 5, în care şoferul unui tir a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile, unde a lovit o conductă de gaze.
În urma incidentului, două persoane au fost rănite.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate de poliţiştii rutieri prin oraşul Călimăneşti.
Din cauza conductei de gaz avariate, pe DN 7- Centura Călimăneştiului a fost oprit şi traficul feroviar.
„La fata locului au actionat cu maxima operativitate politia rutiera, ISU, Ambulanta, SMURD. Au fost anuntati imediat reprezentantii Distrigaz, cele două persoane au fost descarcerate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Gabriel Popescu.
Potrivit primelor verificări, accidentul s a produs pe fondul oboselii accentuate.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers, autovehiculele fiind dirijate de poliţiştii rutieri prin oraşul Călimăneşti, traficul feroviar fiind şi el întrerupt.