Prima pagină » Social » Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional în clasamentul RUR World University Rankings privind cercetarea

Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional în clasamentul RUR World University Rankings privind cercetarea

Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional în clasamentul RUR World University Rankings privind cercetarea
Iulian Moşneagu
03 iun. 2024, 17:23, Social

Clasamentul din 2024, acreditat de IREG Observatory on Academic Ranking and Excellence, evaluează performanţele a peste 1.100 de universităţi, având la bază 20 de indicatori grupaţi în 4 domenii-cheie ale activităţii universitare: predare, cercetare, diversitate internaţională şi sustenabilitate financiară. Rankingul se adresează atât comunităţii academice, cât şi reprezentanţilor angajatorilor sau factorilor de decizie politică, transmite Universitatea din Bucureşti într-un comunicat de presă.

În clasamentul general, Universitatea din Bucureşti este precedată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti şi de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, şi urmată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureş.

Principalele domenii evaluate de clasament sunt predarea (40%) şi cercetarea (40%), urmate de diversitatea internaţională (10%) şi de sustenabilitatea financiară (10%), care sunt considerate domenii auxiliare, aşa cum se precizează în metodologia de realizare a RUR World University Rankings.

„Pentru fiecare domeniu, clasamentul urmăreşte o serie de indicatori, printre care pregătirea şi reputaţia internaţională a cadrelor didactice, numărul de citări ale publicaţiilor personalului didactic şi de cercetare, reputaţia internaţională a cercetărilor realizate în universităţi, numărul de studenţi şi de membri ai personalului administrativ care beneficiază de stagii internaţionale, dar şi veniturile instituţionale pentru personalul academic sau pentru studenţi”, informează sursa citată.