Unul dintre cei trei suspecţi în cazul jafului urmat de crimă de la Sibiu a fost prins joi seară. Informaţia a fost confirmată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Anterior, şeful IPJ afirma că trei suspenţi sunt plecaţi din ţară, iar unul încă se mai află pe teritoriul României.
„În seara zilei de 07.11.2023, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, doi dintre suspecţi şi suspecta au părăsit cu certitudine ţara, în prezent desfăşurându-se activităţi de localizare pentru cel de-al treilea supect, despre care există date şi indicii că se află pe teritoriul României”, anunţa şeful IPJ Sibiu, Chestor de poliţie Tiberiu Iulian Ivancea.