- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (28.09.2019, 15:05)
- Departamentul Corespondenţi
UPDATE Prelevarea, amânată pe luni/ Mama Luizei Melencu a cedat şi a acceptat, în cele din urmă, să i se recolteze noi probe ADN. Ce condiţii a pus
Mama Luizei Melencu a acceptat, sâmbătă, să i se recolteze noile probe ADN. Femeia a declarat că a fost convinsă de avocat să meargă la Bucureşti şi să se supună recoltării de probe, însă a pus condiţia ca avocatul Tonel Pop să asiste la recoltare şi să fie dusă cu maşina la Bucureşti, de către anchetatori.
Urmărește
2226 afișări
ULTIMA ORĂ Mama Luizei Melencu a acceptat să i se recolteze noi probe ADN
„Am luat o hotărâre după ce domnul avocat a insistat să mă supun noii recoltări de probe biologice şi să mă consult cu familia în acest sens. După îndelungi discuţii cu familia am hotărât să fiu de acord cu condiţiile următoare: să fie de faţă domnul avocat Tonel Pop la recoltare, să fiu dusă cu maşina la Bucureşti pentru recoltare de către organele de anchetă pentru că nu am posibilităţi materiale, mai ales că m-au amendat cu 50 de milioane vechi. În concluzie, nu avem cum să ne luptăm cu sistemul şi trebuie să cedăm în acest moment”, a declarat Monica Melencu, pentru Antena 3.
UPDATE 17.00 Prelevarea de probe ADN de la mama Luizei Melencu, amânată pentru luni
Prelevarea de proba ADN de la mama Luizei Melencu a fost amânată pentru luni, anunţă avocatul acesteia. Totodată, reprezentanţii DIICOT au declarat, pentru MEDIAFAX, că Monica Melencu a contactat ofiţerul de poliţie spunând că este de acord cu prelevarea de noi probe.
"Din cauza stării de sănătate şi zdruncinare în care se află (n.r: Monica Melencu), din cauza faptului că se ocupă şi de tatăl dânsei aflat în spital şi pentru că este weekend, se va merge pentru a i se recolta probe luni", a declarat avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, pentru MEDIAFAX.
Anterior, acesta anunţase că prelevarea de probe ADN va avea loc sâmbătă după-amiaza.
"Doamna Melencu a contactat ofiţerul de Poliţie, căruia i-a comunicat că este de acord să se deplaseze la Bucureşti cu o maşină pusă la dispoziţie de către Poliţie, pentru prelevare de probe la sediul Institutului Naţional de Criminalistică", a declarat Mihaela Porime, purtător de cuvânt DIICOT.
UPDATE 15.30 Avocatul familiei Melencu anunţă că azi vor fi prelevate probele ADN de la mama Luizei
Avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că prelevarea probelor ADN se va face în cursul zilei de sâmbătă după-amiaza, la Bucureşti, după ce mama Luizei şi-a dat acordul să fie supusă unor noi analize.
"În mod oficial s-a luat legătura între părţi cu familia şi cu avocatul s-a stabilit ca în cursul zilei de astăzi vine de bunăvoie la DIICOT Central. Se va stabili dacă i se va asigura transport sau vom găsi noi o soluţie", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul familiei Melencu, Tonel Pop.
Scandalul de la casa familiei Melencu
Jandarmii au mers, vineri, la casa familiei Melencu pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice. Monica Melencu a spus că refuză să plece, ulterior fiind luată de Ambulanţă atât ea, cât şi tatăl acesteia şi duşi la Spitalul de Urgenţă Craiova, pe fondul unei stări de rău cauzată de stres şi de situaţia tensionată.
Mandatul a fost emis după ce mama Luizei a refuzat să se prezinte, joi, la sediul DIICOT Bucureşti pentru a-i fi prelevate probe biologice. Femeia a fost amendată, pentru refuzul ei, cu 5.000 lei.
Jandarmii şi agenţii au mers, vineri, la casa familiei Melencu, pentru a pune în executare mandatul de aducere pentru prelevarea probelor biologice. Monica Melencu a spus că refuză să plece de acasă şi, ulterior, a leşinat.
CITEŞTE şi SCANDAL la casa familiei Melencu în Caracal. Jandarmii au mers să o ia cu mandat pe mama fetei: „Nu plec, să mă aresteze”/ Gest EXTREM: Bunicul Luizei s-a stropit pentru a doua oară cu benzină/ IGPR anunţă că mandatul nu poate fi pus în executare în urma concluziilor medicale | VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Cazul Caracal. Legist: De ce nu s-a făcut determinarea vârstei oaselor? Pentru că ies din masa de 15-19 ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe