UPDATE | Un nou deces din cauza GRIPEI. Ministrul Sănătăţii nu declară EPIDEMIE: Suntem în limitele aşteptate

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, că nu va fi declarată epidemie de gripă, ea arătând că numărul deceselor, deşi mare, nu a depăşit nivelul pe care specialiştii l-au prognozat.

Urmărește
1517 afișări
Imaginea articolului UPDATE | Un nou deces din cauza GRIPEI. Ministrul Sănătăţii nu declară EPIDEMIE: Suntem în limitele aşteptate

Ministerul Sănătăţii nu declară EPIDEMIE de gripă; numărul deceselor a ajuns la 47 de persoane

Întrebată dacă există posibilitatea declarării unei epidemii, având în vedere că a crescut numărul celor care au decedat în urma gripei, Pintea a răspuns: „ În niciun caz. Este un număr mare de decese, dar nu este peste nivelul pe care specialiştii l-au prognozat”.

„Din această săptămână, numărul cazurilor va fi în scădere, deci nu putem vorbi de declararea unei epidemii, nu a fost vorba niciodată. Abia acum 2 săptămâni s-a depăşit nivelul minim prognozat. Nivelul maxim nu a fost atins niciodată în această perioadă. Este, într-adevăr, trist că au murit totuşi 47 de oameni, dar suntem în limitele aşteptate”, a spus Pintea.

Un alt deces cauzat de virusul gripal a fost confirmat. Numărul total se ridică la 48

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) confirmă, joi, că încă o persoană a murit din cauza virusului gripal, fiind vorba despre o femeie de 71 de ani, din judeţul Ialomiţa, aceasta nefiind vaccinată antigripal. Numărul total de cazuri a ajuns la peste 780, iar cel de decese se ridică la 48.

Potrivit INSP, este vorba despre o femeie de 71 de ani, din judeţul Ialomiţa, iar aceasta a murit din cauza virusului gripal tip B. Bătrână nu era vaccinată şi avea şi alte probleme de sănătate.

De la debutul sezonului 2017-2018, numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 48.

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) anunţă că sunt sunt în registrate peste 780 de cazuri de gripă, cele mai multe fiind în Bucureşti, Iaşi şi Constanţa.

Activitatea gripală a evoluat cu intensitate mare în Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Olt şi medie în Bihor şi Argeş, cu răspândire regională în sud şi sud-est şi cazuri sporadice în alte judeţe.

La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinic, infecţii acute respiratorii şi pneumonii) a fost de 134922, cu 51.3% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămâna a sezonului precedent (89175) şi cu 4.4% mai mare faţă de cel înregistrat în săptămâna precedentă (129165).

Potrivit sursei citate, până la dată de 18.02.2018 au fost vaccinate antigripal peste 950.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici