- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
URMĂRILE NINSORII: Zeci de localităţi din mai multe judeţe au rămas fără energie electrică
Zeci de localităţi din mai multe judeţe din ţară, precum şi cartiere din Capitală, au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii abundente şi a vântului puternic.
URMĂRILE NINSORII (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)
- Peste 40 localităţi din Ilfov, Giurgiu şi cartiere din Capitală, fără curent din cauza ninsorii
Miercuri dimineaţă, în judeţul Ilfov erau nealimentate total opt linii electrice aeriene şi două parţial, precum şi 240 de posturi de transformare, fiind afectate 22 de localităţi, printre care Cernica, Voluntari, Clinceni, Mihăileşti, Corbeanca, Bragadiru, Săbăreni, potrivit unui comunicat de presă al Enel Distribuţie Muntenia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Garda Națională a fost activată în Washington pentru a asigura securitatea alegerilor din 2024
-
Cel mai negru scenariu al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova: „Vor lichida treptat orice instituţie democratică”
-
Alegeri în Republica Moldova: Preoţii din R. Moldova care au călătorit la Moscova, instruiţi să-i asigure lui Stoianoglo voturi
-
MAE: Nouă români rămân dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania
Echipele de intervenţie ale Enel au reuşit să remedieze avariile, până la ora 12.00, în 14 localităţi şi lucrează în continuare în celelalte opt, printre care Cernica, Clinceni, Bragadiru şi Săbareni. O linie electrică aeriană este în continuare nealimentată total şi alte şase parţial, precum şi 119 de posturi de transformare.
În judeţul Giurgiu sunt nealimentate total patru linii electrice aeriene şi alte cinci parţial, cu 176 de posturi de transformare, fiind afectate 20 de localităţi, printre care Letca Nouă, Ghimpaţi, Schitu, Grădinari, Bolintin Deal, Stoieneşti, Ulmi, Găiseni, Crivina, Bucşani, Stăneşti, Călugăreni, Clejani, Mirsa, Buturugeni, Vânătorii Mici, Gogoşari şi Roata, potrivit sursei citate.
Totodată, în Bucureşti sunt nealimentate două posturi de transformare, din zona Crângaşi şi Drumul Săbăreni.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupţi, copaci sau crengi căzute pe liniile electrice aeriene.
Pentru remedierea avariilor au fost mobilizate 35 de echipe Enel Distribuţie Muntenia.
- 55 de localităţi din judeţul Dâmboviţa, nealimentate cu energie electrică
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Dâmboviţa, Andreea Ionescu, şapte echipe ale Electrica lucrează pentru remedierea defecţiunilor apărute la 13 linii de medie tensiune şi la 153 de posturi de transformare.
Localităţile nealimentate cu energie electrică sunt: Poiana, Saru, Stratoneşti, Serdanu, Riboiu, Dragodăneşti, Aninoşani, Cândeşti, Onceşti, Răscăeţi, Vultureanca, Vişina, Fierbinţi, Grozăveşti, Petreşti, Odobeşti, Brâncoveanu, Miuleşti, Obislav, Croitori, Ulieşti, Ragu, Olteni, Jugureni, Stavropolia, Potlogi, Mircea Vodă, Sălcioara, Bolovani, Băneşti, Ziduri, Dragodana, Cuparu, Burduca, Străoşti, Meri, Cojocaru, Chirca, Mogoşani, Ghergheşti, Puntea de Greci, Corbii Mari, Cobia, Tărtăşeşti, Branişte, Urziceanca, Conţeşti, Samurcaşi, Vlădeni, Gura Ocniţei, Ochiuri, Nucet, Perşinari, Sălcuţa, Podu Cristinii.
În ceea ce priveşte drumurile din judeţ, reprezentantul Prefecturii Dâmboviţa a spus că pe arterele naţionale se acţionează cu 20 de utilaje, fiind răspândite peste 100 tone de material antiderapant, iar pe drumurile judeţene se lucrează cu 14 utilaje, fiind folosite până în prezent peste 150 tone de material antiderapant şi 12 tone de apă sărată.
Din cauza zăpezii, un autobuz care transporta 27 de angajaţi ai unei firme din oraşul dâmboviţean Răcari s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe DN 71, în localitatea Ulmi, iar în urma accidentului niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.
- Staţiunea Harghita Băi a rămas parţial fără energie electrică
Vântul care a suflat cu peste 70 de kilometri la oră a doborât un brad care s-a prăbuşit şi a rupt firele de medie tensiune, prăbuşindu-se şi stâlpul de susţinere din beton a cablurilor electrice, astfel că staţiunea Harghita Băi a rămas, parţial, fără curent electric.
La faţa locului este aşteptată o echipă a Electrica.
Turiştii care au dorit să coboare din staţiune cu maşinile au fost blocaţi, timp de o jumătate de oră, din cauza bradului. Ei au reuşit să degajeze drumul pe un sens, după ce au tăiat copacul cu topoarele.
În judeţul Harghita, miercuri dimineaţă circulaţia a fost restricţionată pentru autovehiculele cu masa de peste 7,5 tone, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, pe DN 12A, Miercurea Ciuc - limită cu judeţul Bacău, şi pe DN 13A, între Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO