Gestionarul unui fond de vânătoare din Sinaia, Alin Nisipeşiu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că ursul respectiv este un mascul, de 4 ani, de talie medie. Ursul a fost relocat în altă pădure, într-o zonă îndepăratată de localitate.
Înainte de a fi eliberat, ursului i-a fost montat un sistem de urmărire, astfel încât să poată fi monitorizat.
Nisipeşiu a spus că, deşi a făcut mai multe adrese, a primit derogare doar pentru relocarea unui exemplar, deşi în zonă sunt 15 urşi care sperie oamenii.
„S-a primit derogare pentru un singur urs. A fost relocat într-o pădure, într-o zonă îndepărtată de localitate. Un singur urs relocat e egal cu zero. Sunt alţi 15 urşi însă care apar pe străzi, este plin de urşi. Au fost mult prea mulţi protejaţi. Seara când ieşi e o adevărată aventură. Să duci gunoiul seara e cu adrenalină. Nimeni nu-i vrea, oriunde se duc ridică probleme. Ne-am transformat în grădină zoologică”, a declarat Nisipeşiu.
Potrivit acestuia, în zona Sinaia – Buşteni sunt proximativ 50 de urşi, în timp ce efectivul optim este de 12.
Alin Nisipeşiu a afirmat că se pun bariere de hrană în păduri, însă urşii preferă să coboare în staţiuni unde caută mâncare în tomberoane.