Video IMAGINILE ZILEI Vechiul turn de control al Aeroportului Bacău a fost demolat. În locul lui vor fi locuri de parcare

Vechiul turn de control al Aeroportului Internaţional „George Enescu”, din Bacău, a fost demolat, joi, iar în locul lui se va extinde parcarea, urmând să fie amenajate aproximativ 300 de locuri de parcare, care vor deservi aerogara, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
357 afișări

Demolarea vechiului turn de control al Aeroportului Bacău, care are aproximativ 50 de ani, a fost realizată cu ajutorul unui utilaj care a perforat zidurile, pentru a-l prăbuşi.

Potrivit autorităţilor băcăuane, pe locul vechiului turn şi în împrejurimi se va extinde parcarea, care va avea aproximativ 300 de locuri.

Aeroportul a fost modernizat, în urma unui proiect în valoare de 57 de milioane de lei, are un terminal de pasageri nou, un nou turn de control şi alte utilităţi.

Reprezentanţii Aeroportului Bacău spun că următorul pas important este modernizarea pistei, investiţie de care depinde venirea operatorilor aerieni şi, astfel, sporirea numărului de călători. Noua pistă ar urma să aibă o lungime de 2.500 de metri şi va fi consolidată conform standardelor care permit aeronavelor de mai mare capacitate să aterizeze la Bacău.

Noul terminal are o capacitate de trei milioane de pasageri pe an, dar a încheiat anul 2017 cu un trafic de 425.000 de pasageri, ceea ce îl situează pe locul al şaselea în ţară.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici