Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin reţinut după ce a fost prins în flagrant când lua mită, a fost arestat

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni (PNL), reţinut după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei pentru atribuirea unui contract, a fost arestat, miercuri, pentru trafic de influenţă.

Urmărește
506 afișări
Imaginea articolului Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin reţinut după ce a fost prins în flagrant când lua mită, a fost arestat

Vicepreşedintele CJ Caraş-Severin reţinut după ce a fost prins în flagrant când lua mită, arestat (Imagine: Shutterstock)

Tribunalul Timiş a decis, miercuri, arestarea preventivă pentru 29 de zile a vicepreşedintului Consiliului Judeţean Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni, pentru trafic de influenţă (două acte materiale), şi a dispus măsura controlului judiciar pentru nepotul acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pentru complicitate la trafic de influenţă.

Ionesie Ghiorghioni a fost reţinut, marţi seară, de procurorii DNA Timişoara.

Surse judiciare declarau că Ionesie Ghiorghioni şi-a rezervat dreptul să nu facă declaraţii în faţa procurorilor, astfel că aceştia i-au prezentat acuzaţiile. Ulterior, procurorii au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele vicepreşedintelui CJ Caraş-Severin şi pe cel al nepotului acestuia, Adrian Cosmin Ghiorghioni.

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Timişoara au făcut, marţi, şase percheziţii în municipiul Reşiţa şi în alte localităţi din judeţul Caraş-Severin, din care una la sediul unei instituţii publice, iar restul la locuinţele unor persoane, anunţa DNA. Cercetările au fost făcute într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada ianuarie 2013 - martie 2015.

Surse judiciare declarau că instituţia publică vizată de percheziţii este Consiliul Judeţean Caraş-Severin, vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni fiind prins în flagrant în timp ce lua mită 20.000 de lei chiar în biroul său. Banii erau puşi într-o revistă care i-a fost dată lui Ghiorghioni de către un om de afaceri. În schimbul banilor, vicepreşedintele CJ Caraş-Severin ar fi trebuit să îi înlesnească omului de afaceri atribuirea unui contract.

De asemenea, surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că cei 20.000 de lei ar fi reprezentat o tranşă din suma totală cerută de Ghiorghioni de la omul de afaceri pentru încredinţarea unor lucrări de reabilitare a unor drumuri.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor obţinute de MEDIAFAX, Ionesie Ghiorghioni a pretins 10% din valoarea unor contracte de întreţinere de drumuri de la CamandImpex Reşiţa, firma cu care CJ avea contracte din 2013, tranşele de bani fiind date nepotului lui Ghiorghioni de către reprezentanţii societăţii.

Astfel, în baza unei înţelegeri iniţiate de Ionesie Ghiorghioni, în perioada în care a administrat SC CamandImpex SRL Reşiţa, Paul Valentin Armaşu a convenit să-i dea vicepreşedintelui liberal al CJ Caraş-Severin 10% din valoarea fără TVA a lucrărilor realizate şi încasate de societatea sa, în baza contractelor de lucrări încheiate cu Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat al judeţului, unitate din structura organizatorică a CJ.

În schimbul acestui procent, Ghiorghioni urma să sprijine interesele societăţii administrate de Armaşu, prin determinarea subordonaţilor săi să primească şi să admită devizele de lucrări şi să facă plăţile cu prioritate în favoarea SC Camand Impex SRL Reşiţa.

"SC Camand Impex SRL Reşiţa a încheiat în urma unei licitaţii publice organizate de Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat al judeţului Caraş-Severin un acord cadru de lucrări, prin care Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Caraş-Severin, în calitate de promitent achizitor, se obliga să achiziţioneze de la SC Camand Impex SRL Reşiţa, în calitate de promitent executant, în baza unor contracte subsecvente, lucrări de «Întreţinere pe timp de vară a drumurilor judeţene din Caraş-Severin» pentru lot 3 zona Reşiţa, în valoare de 5,3 milioane lei, iar în baza contractelor subsecvente încheiate în baza acestui acord cadru, societatea sa a efectuat lucrări şi a încasat în parte contravaloarea acestora, context în care patronul firmei i-a remis lui Ghiorghioni suma de 200.000 de lei, în mai multe tranşe, ultima dintre acestea, în cuantum de 9.500 lei, fiind remisă lui Ghiorghioni, în biroul său, în perioada iulie - septembrie 2014", arată sursa citată.

Potrivit documentului citat, în 9 mai 2013, Direcţia pentru Administrarea Patrimoniului Public şi Privat Caraş-Severin a încheiat cu SC Camand Impex SRL Reşiţa acordul cadru de lucrări, având ca obiect achiziţionarea în baza unor contracte subsecvente a lucrărilor de întreţinere pe timp de vară a drumurilor judeţene din Caraş-Severin pentru lotul 3 zona Reşiţa, la preţul maxim de 4.264.381 lei, la care se adaugă 1.023.451 lei TVA.

"Din situaţiile centralizate privind încasările făcute de SC Camand Impex SRL Reşiţa de la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat Caraş-Severin, în perioada 24.01.2013 - 11.09.2014, reiese că suma totală încasată de societate în această perioadă este de 7.005.793,91 lei, dintr-un total de 39.0772,89 lei, în aceasta fiind cuprinse şi alte categorii de lucrări contractate de S.C. Camand Impex S.R.L. Reşiţa cu acelaşi beneficiar. Rezultă, deci, trafic de influenţă de către Ionesie Ghiorghioni, constând în primirea de bani de la Paul Valentin Armaşu pentru susţinerea intereselor S.C. Camand Impex S.R.L. Reşiţa în raporturile contractuale încheiate cu o unitate din structura organizatorică a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, respectiv Direcţia pentru Administrarea Patrimoniului Public şi Privat", se mai arată în documentul citat.

Conform documentelor, soţia lui Paul Valentin Armaşu, Adina Armaşu, i-a propus un mesaj codificat lui Ghiorghioni, astfel încât pentru fiecare 5.000 de euro pretinşi de vicepreşedintele CJ să se utilizeze cuvântul "pupici". Acesta i-a transmis însă femeii că nu va discuta astfel de aspecte prin telefon şi că cel mai bine ar fi să îi trimită banii printr-un intermediar de încredere, care o va contacta pe Adina Armaşu ulterior, spunându-i că doreşte să închirieze un utilaj. Intermediarul urma să ridice o sumă neprecizată.

"Potrivit procentului convenit, până în acel moment aveau la Ionesie Ghiorghioni o datorie de aproximativ 70.000 lei, reprezentând folosul infracţional în procent de 10%", se mai arată în documentul citat.

În 2 decembrie 2014, Ionesie Ghiorghioni l-a contactat pe nepotul său, Adrian Cosmin Ghiorghioni, pe care l-a trimis să ia banii de la Adina Armaşu, ca intermediar pentru unchiul său.

Cei doi s-au întâlnit în parcarea unui magazin din Timişoara unde Adrian Cosmin Ghiorghioni a primit de la Adina Armaşu suma de 4.000 de euro pentru unchiul său.

Ulterior, Adina Armaşu i-a transmis vicepreşedintelui CJ că i-a trimis prin intermediul nepotului suma totală de 8.500 de euro.

"În 19 martie 2015, Consiliul Judeţean Caraş-Severin a efectuat o plată către SC Camand Impex SRL în cuantum de 330.403,79 lei (cu tot cu TVA), reprezentând contravaloarea unor lucrări executate, procentul de 10% din valoarea fără TVA a decontării fiind calculată de către Armaşu Adina la suma de 26.000 lei. Ca urmare a încasării acestor sume, în data de 25 martie a.c. Armaşu Adina l-a invitat pe Ghiorghioni Ionesie să viziteze împreună locaţii în care firma efectua lucrări în acea perioadă, scopul real al deplasării inculpatului fiind însă acela de a i se remite de către femeie suma «cuvenită», pentru că în urma activităţii sale infracţionale au fost atribuite acele lucrări firmei martorilor", se mai arată în documente.

După ce a luat banii, Ghiorghioni i-a spus Adinei Armaşu că este disponibil în a încredinţa discerţionar lucrări de consolidare a unui pod către firma familiei Armaşu, precum şi disponibilitatea de a-i mai aloca fonduri pentru lucrări de întreţinere a drumurilor, pe viitor.

"În continuare, martora Armaşu Adina i-a remis direct inculpatului Ghiorghioni Ionesie suma de 10.000 lei în interiorul autoturismului «Uitaţi aici o sută de milioane…aşa…şi mai…când mai scot mai…», însă inculpatul a dorit să afle cât a încasat firma pentru a calcula câţi bani i s-ar fi «cuvenit» din acea decontare, astfel că martora i-a explicat «acu’…la încasarea care am văzut-o eu trebuia să vă dau 260 (referindu-se la 260 milioane ROL, respectiv 26.000 lei – s.n.)…că or fost trei miliarde trei sute cu tot cu TVA şi am scăzut TVA-ul şi…dar mai trebuie să mai aduc eu» (referindu-se la diferenţa între cei 10.000 lei pe care tocmai i-a remis-o inculpatului şi totalul de 26.000 lei ce reprezenta 10% din valoarea totală a sumei încasate fără TVA", se mai arată în documentele anchetatorilor.

La finalul întâlnirii dintre cei doi, Adina Armaşu l-a întrebat pe vicepreşedintele CJ Caraş-Severin când doreşte să se mai întâlnească pentru a-i mai da şi diferenţa de bani, propunând ca acest lucru să se întâmple tot în cadrul unei deplasări pe teren.

DNA arăta, într-un comunicat transmis marţi seară, că Adrian Cosmin Ghiorghioni a primit de la Adina Armaşu o cameră foto cu diverse accesorii, în valoare de circa 1.900 de lei, pentru că a intermediat predarea banilor către Ionesie Ghiorghioni.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, din mai 2014, Ionesie Ghiorghioni are un teren forestier de 30 de hectare în comuna Băuţar, sat Bucova, cumpărat în anul 2003, şi altul de 180 de hectare în acelaşi sat, moştenit în anul 2008. De asemenea, el are un teren de 2,5 hectare tot în Bucova, obţinut prin donaţie în anul 1998, şi un teren de 8 hectare, în aceeaşi localitate, moştenit în 2014 împreună cu soţia Rozina Ghiorghioni.

Totodată, Ionesie Ghiorghioni deţine o casă de 75 de metri pătraţi în satul Bucova, obţinută prin donaţie în anul 1998, un apartament de 82 metri pătraţi în Oţelu Roşu, cumpărat în 1998, precum şi o casă de 120 de metri pătraţi împreună cu Rozina Ghiorghioni, moştenită în 2014.

De asemenea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin a cumpărat în anul 2000 un autoturism Mercedes. Acesta nu are bunuri mobile a căror valoare să depăşească 3.000 de euro, nici conturi şi depozite bancare, plasamente, împtrumuturi acordate

Ionesie Ghiorghioni a câştigat de la Consiliul Judeţean suma anuală de 49.414 de lei, iar soţia lui, în calitate de director al Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, a obţinut venituri în valoare de 39.395 lei.

Veniturile vicepreşedintelui CJ din investiţii ajung la 100.000 de lei ca acţionar unic la SC Fag Montana SRL, 60.000 de lei ca acţionar la Composesoratul Bucova, iar ale soţiei sale la 20.000 în calitate de acţinar la acelaşi composesorat.

Potrivit declaraţiei de interese, Ghiorghioni este preşedinte la Composesoratul Bucova, unde are 34 părţi sociale sau acţiuni, membru al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Caraş-Severin, acţionar cu 50% la SC Piatra SRL şi acţionar unic cu 100 % la SC Fag Montana SRL Bucova.

Ionesie Gheorghioni a fost deputat PDL de Caraş-Severin în perioada 2004-2008, iar de şase ani este vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, fiind unul din apropiaţii preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici