- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (24.11.2014, 10:23)
- Livia Ispas , Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CSM a dispus SUSPENDAREA din magistratură a Alinei Bica şi a luat act de demisia acesteia din DIICOT
Secţia pentru procurori a CSM a dispus, luni, suspendarea din magistratură a Alinei Bica şi a luat act de demisia acesteia din funcţia de procuror la DIICOT, după ce a fost arestată în dosarul despăgubirilor aprobate pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro.
Urmărește
1187 afișări
Alina Bica (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
"Secţia de procurori a CSM a dispus suspendarea din funcţia de procuror, până la soluţionarea cauzei, a doamnei procuror şef, ca urmare a luării măsurii preventive faţă de aceasta. De asemenea, Secţia de procurori a dispus încetarea activităţii la Direcţia de Investigarea a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a doamnei Bica Alina, la cererea dumneaei, şi continuarea activităţii la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unitate de unde dumneaei a provenit la momentul accederii în DIICOT, respectiv din 1 decembrie 2004", a anunţat vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Gheorghe Muscalu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău – suprema ta investiție – după 12 ani de școală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu știi și te enervezi. Sau știi și te enervezi
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
-
Adrian Sârbu: Ce se va alege de copilul tău - suprema ta investiţie - după 12 ani de şcoală la stat în „România Educată” a lui Iohannis? Nu ştii şi te enervezi. Sau ştii şi te enervezi
Acesta a precizat că ministrul Justiţiei a solicitat, vineri, Consiliului Superior al Magistraturii un aviz pentru demararea procedurile de revocare din funcţia de conducere de procuror şef al DIICOT a Alinei Bica.
"A fost o solicitare venită prin poştă, vineri după-amiază, şi am înregistrat-o dimineaţă. Nu am luat-o în discuţie pentru că doamna procuror şef şi-a dat demisia din funcţia de conducere, demisie asupra căreia se va pronunţa, fiind un act unilateral de voinţă, preşedintele României, cel care a numit-o, potrivit prevederilor legale", a adăugat Gheorghe Muscalu.
Vicepreşedintele CSM a mai spus că, în perioada suspendării, orice procuror sau judecător are un loc asigurat.
"Este o suspendare provizorie, până la momentul soluţionării definitive. Locul dumneaei nu mai este în structura specializată, la DIICOT", a precizat Muscalu.
Vicepreşedintele CSM a declarat că, pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat, dar are toate drepturile unui cetăţean normal şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.
"Legea spune că poate să desfăşoare orice tip de activitate, deci iese din acea cupolă a interdicţiilor specificie activităţii de magistrat judecător sau procuror, iar la momentul soluţionării definitive a cauzei ei, în funcţie de soluţie, va fi exclusă din magistratură sau va fi repusă în activitatea de magistrat, cu toate consecinţele fireşti", a spus Muscalu, înainte de discutarea suspendării din magistratură a Alinei Bica.
Vicepreşedintele CSM a adăugat că faptele de care este suspectată Alina Bica nu au legătură cu activitatea desfăşurată la DIICOT, precizând că instituţia este o structură puternică, ce are competenţă foarte importantă în zona combaterii criminalităţii grave.
"Procurorii DIICOT, sunt convins că au înţeles şi înţeleg foarte bine menirea lor şi cred că pot trece peste acest moment şi să-şi vadă în continuare de treabă. Sunt convins că activitatea se va desfăşura în condiţii normale şi sper ca, într-o scurtă perioadă de timp, activitatea DIICOT să revină la ceea ce a fost anterior şi să depăşească mult mai uşor aceste momente dificile", a declarat Gheorghe Muscalu.
Acesta a adăugat că Alina Bica nu şi-a dat demisia din magistratură, ci a formulat o cerere de revocare din funcţia de procuror DIICOT.
Potrivit Legii 303/2004, CSM dispune suspendarea din funcţie a unui procuror dacă faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu. Pe durata suspendării din funcţie, procurorului nu i se plătesc drepturile salariale, iar această perioadă nu constituie vechime în magistratură.
În perioada suspendării din funcţie, procurorului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţii şi incompatibilităţi, putând să ocupe funcţii publice sau private, să desfăşoare activităţi comerciale, direct sau prin persoane interpuse, activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură. De asemenea, în perioada suspendării din funcţie, magistratul poate să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome şi să fie membru al unui grup de interes economic, conform prevederilor legale.
Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal faţă de magistrat, suspendarea din funcţie încetează, iar acesta este repus în situaţia anterioară, i se plătesc drepturile băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi i se recunoaşte vechimea în magistratură pentru această perioadă, mai prevede Legea 303/204.
Vicepreşedintele CSM: Suspendarea din magistratură a Alinei Bica, până la soluţionarea definitivă a dosarului
Vicepreşedintele CSM, Gheorghe Muscalu, a declarat, luni, că Secţia pentru procurori va dispune suspendarea din magistratură a Alinei Bica, până la soluţionarea definitivă a dosarul în care este acuzată, timp în care iese de sub interdicţiile specifice şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.
Gheorghe Muscalu a spus, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magisatraturii (CSM), că Secţia pentru procurori va lua în discuţie două probleme, respectiv suspendarea din magistratură a şefului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Alina Bica, în urma arestării acesteia, şi încetarea calităţii de procuror la DIICOT.
"În primul rând, suspendarea doamnei procuror şef Bica, urmare a dispunerii de către ICCJ a arestării preventive, este o prevedere legală, nu este opţiunea noastră. Vom lua act de acest lucru şi vom dispune suspendarea până la momentul la care se va judeca definitiv cauza. Şi în al doilea rând, urmare a cererii formulate de către doamna Bica, vom lua în discuţie încetarea calităţii de procuror DIICOT. Este o măsură pe care o va lua (Secţia de procurori, n.r.) şi va dispune continuarea activităţii la parchetul de unde dumneaei provine, din câte ştiu, provine de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost numită începând cu anul 2003", a precizat Muscalu.
Vicepreşedintele CSM a arătat că, pe perioada suspendării, Alina Bica nu mai este magistrat, dar are toate drepturile unui cetăţean normal şi poate desfăşura orice alt tip de activitate.
"Legea spune că poate să desfăşoare orice tip de activitate, deci iese din acea cupolă a interdicţiilor specificie activităţii de magistrat judecător sau procuror, iar la momentul soluţionării definitive a cauzei ei, în funcţie de soluţie, va fi exclusă din magistratură sau va fi repusă în activitatea de magistrat, cu toate consecinţele fireşti", a mai spus Muscalu.
Vicepreşedintele CSM a adăugat că faptele de care este suspectată Alina Bica nu au legătură cu activitatea desfăşurată la DIICOT, precizând că instituţia este o structură puternică, ce are competenţă foarte importantă în zona combaterii criminalităţii grave.
"Procurorii DIICOT, sunt convins că au înţeles şi înţeleg foarte bine menirea lor şi cred că pot trece peste acest moment şi să-şi vadă în continuare de treabă. Sunt convins că activitatea se va desfăşura în condiţii normale şi sper ca, într-o scurtă perioadă de timp, activitatea DIICOT să revină la ceea ce a fost anterior şi să depăşească mult mai uşor aceste momente dificile", a declarat Gheorghe Muscalu.
Acesta a adăugat că Alina Bica nu şi-a dat demisia din magistratură, ci a formulat o cerere de revocare din funcţia de procuror DIICOT.
În ce priveşte demisia Alinei Bica din funcţia de procurorul şef al DIICOT, Muscalu a spus că această solicitare va urma procedura legală, pentru că aceasta a fost numită nu de către CSM, ci de către preşedintele României, iar acesta este cel care va soluţiona cererea respectivă.
Vicepreşedintele CSM a mai spus că în perioada vacantării funcţiei de şef al DIICOT, procurorul general al României poate să delege o persoană care să conducă instituţia, până la numirea noului procuror şef.
"Din declaraţia domnului procuror general din ziua de vineri, sper să nu greşesc, DIICOT va fi condus, în conformitate şi cu regulamentul de funcţionare şi de organizare al DIICOT, de către procurorul şef adjunct. Bineînţeles că procedura este cea prevăzută de lege, ministrul Justiţiei trebuie să formuleze o propunere pentru numire, CSM să avizeze propunerea respectivă, este un aviz consultativ, iar preşedintele României va numi noul procuror-şef DIICOT. Pe această perioadă a vacanţei funcţiei, procurorul general poate să delege o persoană care să conducă DIICOT, să o delege ca procuror şef, or poate rămâne în continuare procurorul şef să conducă şi să desfăşoare activitate", a adăugat Muscalu.
Suspendarea Alinei Bica din magistratură va fi dezbătută ca urmare a arestării acesteia în dosarul despăgubirilor aprobate pentru un teren supraevaluat cu 61 de milioane de euro.
Alina Bica i-a transmis, vineri, procurorului general al României, Tiberiu Niţu, demisia de la conducerea DIICOT şi din funcţia de procuror al Direcţiei.
Procurorul general Tiberiu Niţu declara, în aceeaşi zi, că dacă Alina Bica nu îşi va da demisia, el, în calitate de procurorul general al Parchetului ICCJ, va analiza şi va solicita revocarea ei din funcţia de conducere şi din DIICOT.
Întrebat tot atunci cine va conduce DIICOT în perioada următoare, Tiberiu Niţu a spus că, pentru început, conducerea Direcţiei va fi asigurată de adjunctul DIICOT, Giorgiana Hosu, împreună cu el.
Alina Bica a fost instalată la şefia DIICOT în mai 2013, fiind numită la propunerea ministrului interimar al Justiţiei de atunci, premierul Victor Ponta.
Ea a fost arestată preventiv, sâmbătă dimineaţă, printr-o decizie luată de instanţa supremă. Bica este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu despăgubirile aprobate în 2011 lui Gheorghe Stelian pentru un teren de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu 61 de milioane de euro. Şefa DIICOT era atunci secretar de stat în Ministerul Justiţiei şi membru al comisieri din ANRP care a aprobat despăgubirile.
Aceeaşi măsură preventivă a fost luată pentru Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, care au făcut parte, şi ei, din comisia care a acordat despăgubirile, şi cel care a evaluat terenul, expertul evaluator Emil Nuţiu. Cei trei sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.
Citește pe alephnews.ro: Israelul a efectuat atacuri aeriene asupra aeroportului internațional din Yemen. A fost vizată infrastructura militară a rebelilor Houthi
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe