Video VIDEO "Balena Albastră", la şcoală: Cinci elevi de generală din Iaşi, la spital după ce au jucat un joc PERICULOS în pauză/ UPDATE: Prognosticul medicilor, rezervat. Poliţia a deschis o anchetă

Cinci elevi ai Şcolii gimnaziale "Veronica Micle" din Iaşi au ajuns, vineri la prânz, la spital, după ce în timpul pauzei au decis să se joace un joc periculos, ţinându-şi respiraţia.

Urmărește
20939 afișări

UPDATE: Prognostic rezervat în cazul copiilor care au jucat „Leşinul” la şcoală. Poliţia a deschis o anchetă

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi sunt rezervaţi în privinţa evoluţiei stării elevilor de la Şcoala „Veronica Micle”, din Iaşi, care au jucat „Leşinul”, ţinându-şi respiraţia, în acest caz poliţiştii din Iaşi deschizând o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit medicul şef UPU de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din iaşi, dr. Tamara Solange Roşu, minorii au fost internaţi şi se află sub supraveghere, cu prognostic rezervat.

„Copiii au fost internaţi la Spitalul de Pediatrie şi rămân sub supraveghere. Prognosticul este rezervat pentru că nu putem să ştim cât a fost acea lipsă de oxigen, noi sperăm să fie bine, să nu apară nicio complicaţie, dar nu avem de unde să ştim care este evoluţia la aceşti copii.", a declatat, corespondentului MEDIAFAX, dr. Tamara Solange Roşu, medic şef UPU Spitalul de Copii "Sf. Maria"

Medicul a mai spus şi că cei cinci copii sunt sub monitorizare, la oxigen.

„Au fost aduşi cinci copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani de la o şcoală din Bucium, în timpul pauzei de la ora 12. Copiii au practicat un joc, la comanda unui coleg şi-au ţinut respiraţia, iar alţi colegi i-au strâns în braţe. Datorită hipoxiei de lungă durată pacienţii şi-au pierdut starea de conştienţă. Sunt în prezent la UPU, la oxigenoterapie şi investigaţii de specialitate”, a declarat dr. Tamara Roşu, medic şef UPU Sf. Maria.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.

„Se fac verificări în vederea stabilirii împrejurărilor în care copiilor li s-a făcut rău”, a declarat subinspector Anca Vâjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi.

Totodată, o anchetă a fost deschisă şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, dar şi la nivelul conducerii unităţii de învăţământ unde cei cinci copii au jucat „Leşinul”.

Cinci copii de la Şcoala Generală „Veronica Micle” din Iaşi au ajuns, vineri, la spital după ce au jucat un joc numit „Leşinul”.

Practic, adolescenţii şi-au ţinut respiraţia aproape 40 de secunde, un alt coleg i-ar fi strâns în braţe şi mai apoi şi-au pierdut cunoştinţa. Totul s-a întâmplat într-o pauză, în jurul orei 12.00.

La şcoală au fost trimise două ambulanţe pentru a le acorda elevilor primul ajutor şi pentru a-i transporta la spital.

Copiii au povestit că li s-a făcut rău după ce au jucat „Leşinul” la recomandarea unei colege.

„Ne-am pus în genunchi şi am început să suflăm, în momentul ăla ne-a luat în braţe şi ne-a scuturat şi apoi am leşinat. Ne-am ţinut respiraţia până am rămas fără aer”, a explicat unul dintre copii când a coborât din ambulanţă.

Pentru că unul dintre minori este dintr-un centru de plasament, şefa centrului a venit imediat la spital pentru a afla ce s-a întâmplat.

„E un joc pe care îl joacă, nu ştiu dacă şcoala ştie, chiar dacă există cadru didactic de servicu, şi-au ţinut respiraţia 40 de secunde, în timp ce un alt copil a venit şi i-a îmbrăţişat, i-a strâns şi au făcut atac de panică”, a spus Andreea Corodescu, şeful Centrului de Plasament.

Întrebată dacă jocul „Leşinul” este o variantă a „Balenei Albastre”, Corodescu a spus că nu are cunoştinţă de acest lucru şi că elevul care era în centrul de plasament nu a jucat niciodată acest joc.

„Nu cunosc această variantă, copilul din centrul de plasament nu a jucat niciodată acest joc, noi avem cadre didactice care stau în permanenţă cu acest copil şi cu alţi copii. Eu nu ştiu de asemenea atitudini în centrul de plasament. Dar se pare că se întâmplă în şcoală”, a afirmat Andreea Corodescu, şefa Centrului de Plasament.

Colegii celor care au ajuns la spital au declarat că totul a pornit de la o colegă care le-a sugerat acest joc.

Directorul şcolii crede, însă, în această variantă, a unei legături între „Balena Albastră” şi „Leşinul”, două jocuri extrem de periculoase.

„Într-una din pauze, probabil inspirati de jocul apărut pe internet „Balena Albastră” mai mulţi copii, din joacă şi-au ţinut respiraţia, alţi colegi au venit din spate şi i-au strâns, în momentul când le-au dat drumul nu au mai putut respira corect. Au apărut probleme respiratorii, probabil atacuri de panică, profesorii de serviciu erau pe holuri, doi dintre copii au fost în baie, doi în spatele unei clase. Am acţionat rapid, am chemat asistenul medical din unitate, le-a acordat primul ajutor, am chemat salvarea”, a declarat prof. Gabriel Gavriluţă, directorul şcolii „Veronica Micle”.

Cei cinci elevi ai Şcolii gimnaziale "Veronica Micle" din Iaşi au vârste cuprinse între 12 şi 13 ani.

Unul dintre ei a declarat că o elevă le-a povestit despre un joc în care trebuie să îşi ţină respiraţia, iar alta le-a propus să se joace în timpul pauzei, pe hol.

Elevii au ajuns la Spitalul de Pediatrie din Iaşi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici