„Vă rog să mă ajutaţi! Sunt îngrijorată. Tatăl meu are COVID şi a plecat din casă, dezbrăcat complet şi nu ştiu ce să fac….vă rog trimiteţi pe cineva să ne ajute!”, este apelul unei femei din Ploieşti către 112.
Ambulanţierii s-au deplasat de urgenţă la locul indicat şi au constatat că, într-adevăr, un bărbat de 54 de ani stătea în faţa blocului, pe stradă, complet dezbrăcat.
Când au încercat să îi acorde îngrijiri medicale, bărbatul a devenit agresiv.
A fost nevoie de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploieşti pentru a-l imobiliza şi transporta la spital.
Conform Jandarmeriei, bărbatul în vârstă de 54 de ani se afla în carantină şi mai avea de stat încă 48 de ore până la terminarea perioadei.