VIDEO| O vânzătoare din Timişoara s-a luptat cu doi hoţi în magazin. Clienţii se uitau fără să intervină. Reacţia poliţiei

Scene incredibile surprinse de camerele de supraveghere într-un magazin din Timişoara, unde o vânzătoare s-a bătut cu doi bărbaţi care au încercat să fure din magazinul unde aceasta lucra. Potrivit poliţiştilor, cei doi bărbaţi încercau să fure dulciuri şi obiecte de uz personal.

Urmărește
3200 afișări

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere din magazin se vede cum unul dintre bărbaţi bagă în buzunare mai multe obiecte, apoi încearcă să plece din magazin fără să plătească.

Femeia se aşează în faţa uşii şi încearcă să-i oprească pe cei doi să iasă. Bărbaţii o îmbrâncesc pe femeie şi unul dintre ei reuşeşte să fugă, însă cel de-al doilea este pus la pământ de vânzătoare.

În tot acest timp, mai mulţi clienţi aflaţi în magazin se uită la lupta pe care femeia o dă cu bărbatul fără să intervină.

Abia după ce femeia l-a imobilizat pe unul dintre hoţi, un bărbat dă semne că ar vrea să o ajute pe vânzătoare, însă renunţă repede. În imagini apare şi o femeie care o îmbrânceşte pe vânzătoare şi reuşeşte să-l elibereze pe bărbat, apoi pleacă din magazin.

Potrivit IPJ Timiş, în urma sesizării vânzătoarei, oamenii legii i-au găsit pe cei trei suspecţi.

„Poliţiştii timişeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că două persoane necunoscute au pătruns în incinta unei societăţi comerciale de pe strada 16 Decembrie din Timişoara, de unde au sustras mai multe bunuri de uz personal si dulciuri, trecând de casa de marcat fără a le achita, moment în care o angajată a încercat să-l imobilizeze pe unul dintre bărbaţi, pentru a-l deposeda de bunurile sustrase. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara au identificat şi depistat doi bărbaţi de 38 şi 29 de ani, banuiţi de comiterea faptei şi o femeie de 37 de ani, care a adresat ameninţări angajatei”, a declarat Aurora Voicilă, purtător de cuvânt al IPJ Timiş.

Cele trei persoane au fost reţinute pentru 24 de ore. Bărbatul de 38 de ani este cercetat pentru tâlhărie, cel de 29 de ani pentru complicitate la tâlhărie, iar femeia este cercetată pentru ameninţare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

 

 

Taguri:
bătaie,
magazin,
hoţ

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici