„Astăzi (marţi – n.red.) poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigarea Criminalităţii Economice, sprijiniţi de comisari ai Gărzii de Mediu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pun în aplicare 9 mandate de percheziţie, în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Giurgiu, într un dosar penal privind săvârşirea unor infracţiuni ce aduc atingere mediului”, anunţă Poliţia Capitalei.
Conform sursei citate, sunt efectuate cercetări cu privire la activitatea desfăşurată de două societăţi comerciale şi mai multe persoane fizice, care ar fi colectat, transportat, deversat şi îngropat deşeuri în locuri neautorizate, provocând prejudicii semnificative mediului.
Luni seara, şi ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat că a solicitat Inspecţiei Muncii să desfăşoare, în paralel cu verificările efectuate de instituţiile din subordinea Ministerului Mediului, un control privind siguranţa în muncă la firmele de mediu din Bucureşti.
În noaptea de duminică spre luni, aplicaţiile care măsoară calitatea aerului din Bucureşti au înregistrat depăşiri extrem de mari ale cantităţilor de particule în suspensie, chiar şi de 10 ori peste maximul admis. Ministrul Mediului a precizat că poluarea provine de la arderile necontrolate din Bucureşti şi din judeţul Ilfov. Ministerul Mediului va verifica, până la finalul acestei săptămâni, toate sursele de poluare din zona Bucureşti – Ilfov, iar operatorii care nu deţin echipamente pentru montorizarea calităţii aerului vor fi obligaţi să remedieze situaţia, a anunţat Costel Alexe, ministrul Mediului.