- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Vîntu a dat declaraţii în dosarul de şantaj, arătând că fapta nu există
Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a dat, vineri, o declaraţie detaliată la Judecătoria Sectorului 1, în dosarul în care este acuzat de şantajarea managerului Realitatea TV, Sebastian Ghiţă, arătând că s-a creat doar iluzia că cei doi sunt certaţi pentru ca afacerea să meargă bine.
Vîntu a dat declaraţii în dosarul de şantaj, arătând că fapta nu există (Imagine: Liviu Adascalitei/Mediafax Foto)
Judecătoria Sectorului 1 a continuat, vineri, dezbaterile în dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar sunt judecaţi pentru şantaj.
La termenul de vineri al procesului, instanţa l-a audiat pe Sorin Ovidiu Vîntu, după ce acesta a arătat că nu înţelege să opteze pentru însuşirea faptelor prezentate în actul de inculpare al procurorilor, caz în care pedeapsa sa ar fi fost redusă din start cu o treime, potrivit noilor norme penale în vigoare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Astfel, Sorin Ovidiu Vîntu şi-a început declaraţia arătând contextul în care Sebastian Ghiţă a ajuns manager la Realitatea.
"În octombrie anul trecut, urmare a unei situaţii delicate de la Realitatea, l-am angajat ca manager la patru dintre secţiile Realitatea pe Sebastian Ghiţă. Contractul de management, pe care îl aveţi la dosar, îl obliga pe Ghiţă să susţină financiar cele patru entităţi ale Realitate de a achita din profitul obţinut datoriile şi de a-şi lua 80 la sută din eventualul profit. Suma putea fi recuperată după cinci ani. Primele două luni, lucrurile au mers mulţumitor, respectiv în perioada noiembrie, decembrie şi prima jumătate a lui ianuarie acest an. Din ianuarie au început să apară o sumedie de discuţii între Sebastian Ghiţă şi Consiliul de administraţie al grupului, îndeobşte cu preşedintele şi vicepreşedintele, respectiv Freciu şi Nedelcu", a spus Vîntu în faţa judecătorului.
În continuare, Sorin Ovidiu Vîntu a detaliat problemele apărute în cadrul trustului Realitatea, arătând că pentru rezolvarea lor s-a găsit soluţia creării imaginii că el şi Sebastian Ghiţă ar fi certaţi.
"Finanţările au început să vină cu întârziere şi subdimensionate, iar tensiunile s-au acutizat. Escaladarea lor a cunoscut punctul culminant în februarie, când Sebastian Ghiţă a năvălit în Realitatea, însoţit de 80 de persoane, spun unii, sau o sută de persoane, spun alţii, inşi de diverse etnii, înarmaţi cu bâte. A evacuat din staţie cei doi membri ai CA şi tot atunci a decis evacuarea de pe post a lui Adi Ursu şi a Ioanei Stancu, pe motiv că ei sunt oamenii mei. Am fost sunat de Dragoş Nedelcu, care mi-a explicat ce s-a întâmplat acolo şi apoi de Sever, care mi-a spus acelaşi lucru, respectiv că a decis scoaterea emisiunii «Ora de foc» a celor doi moderatori din grila de programe şi că a stabilit o interdicţie ca Freciu şi Nedelcu să nu mai vină la Realitatea. Am fost, evident, nemulţumit, şi nu de interdicţia pusă celor doi cât de faptul că a anulat această emisiune care era una dintre cele mai puternice ale postului, ea având cel mai înalt rating. M-am gândit că, deşi nu putea interveni în politica editorială, sumele sale de bani justificau tăcerea mea privind evacuarea din grilă a emisiunii. Am zis OK, mergi mai departe, dar lucrurile se degradau încet, încet, finanţările veneau foarte greu în cele patru entităţi, iar datoriile grupului în loc să scadă, creşteau, totul marcat de certurile dintre cele două grupări. Sebastian Ghiţă dădea vina pe administrator iar eu, nefiind acolo şi neştiind precis despre ce este vorba, am decis să mă implic personal şi să mă informez pentru ca apoi să arbitrez disensiunile. Atunci am fost la sediul Realitatea, am urcat în birou şi i-am spus lui Sebastian Ghiţă că numesc un reprezentant al acţionarului care va avea rolul de a monitoriza activitatea celor două grupuri, în încercarea de a pacifica situaţia apărută. L-am numit astfel pe Ion Ilie Cezar, un vechi prieten de-al meu", a mai spus Sorin Ovidiu Vîntu.
În continuare, Vîntu le-a arătat judecătorilor că Sebastian Ghiţă a fost de acord cu prezenţa lui Ion Ilie Cezar, că a comunicat liber cu acesta şi că niciodată nu l-a pus pe Cezar să facă presiuni asupra acestuia. Vîntu a adăigat că, la un moment dat, lucrurile păreau să intre în normal, dar ulterior Sebastian Ghiţă i-a cerut ca în public să facă de a aşa natură să parcă că ar fi certaţi.
"Sebastian Ghiţă m-a rugat ca în public să părem a fi certaţi, pentru că afacerea lui depindea de percepţia autorităţilor că el este în scandal cu mine. I-am spus că este o strategie eronată, dar el a insistat spunând că majoritatea afacerilor sale merg greu. Credea că apropierea lui de mine îi va aduce prejudicii în relaţia cu statul. Eu eram direct interesat de sănătatea afacerii cu acesta şi astfel am admis şi am plecat de acolo spunând că suntem certaţi de moarte, dar fără ca în realitate să existe vreo ameninţare sau vreun contact fizic direct cu cineva", a mai spus Sorin Ovidiu Vîntu în faţa judecătorului.
În 23 mai, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar au fost trimişi în judecată pentru şantaj, de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit acuzării, în perioada martie - aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă, parte vătămată în dosar, să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate.
Concret, constrângerea a fost realizată de către inculpaţi, prin ameninţarea cu uciderea părţii vătămate, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice. Mijloacele întrebuinţate, datorită succesiunii presiunilor exercitate, au fost de natură să creeze temere părţii vătămate, astfel încât aceasta a remis suma de 150.000 de euro. Prin intermediul inculpatului Ion Ilie suma de bani urma să ajungă la inculpatul Vîntu în scopul obţinerii unor foloase materiale injuste, fiind urmărit de ambii inculpaţi, care ar fi beneficiat de acest avantaj ilicit.
La sfârşitul lunii aprilie, omul de afaceri Elan Schwartzenberg a anunţat că a cumpărat 90% din pachetul de acţiuni al trustului Realitatea, iar Sebastian Ghiţă va rămâne managerul Realitatea Media.
Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat de Sorin Ovidiu Vântu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO