Prima pagină » Social » Virgil Popescu, despre liberalizarea de pe piaţa energiei: Clienţii vor plăti preţul cel mai mic

Virgil Popescu, despre liberalizarea de pe piaţa energiei: Clienţii vor plăti preţul cel mai mic

Virgil Popescu, despre liberalizarea de pe piaţa energiei: Clienţii vor plăti preţul cel mai mic
Petru Mazilu
19 ian. 2021, 11:27, Social

ANRE va prelungi până pe 30 iunie perioada pentru încheierea unui contract pe piaţa liberă a energiei, potrivit unui proiect de Ordin pus vineri în dezbatere publică. În plus, Ordinul mai spune că „toată lumea trece în piaţa serviciului universal, dar furnizorii pot acorda discount la preţul concurenţial, adică factura să fie mai mică lună de lună, indiferent dacă clientul încheie contract cu el, se mută sau nu.”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susţine că este parţial mulţumit de proiect şi că se bazează pe promisiunea marilor furnizori.

„Eu sunt uşor nemulţumit, că mi-aş fi dorit ca în Ordin să scrie că furnizorii au obligaţia să ofere preţul concurenţial cel mai mic clientului din portofoliul său. Că putea să fie preţul cel mai mic oferit cu obligaţie de preţ de serviciu universal cu discount obligatoriu, ca să ajungem la preţul concurenţial, sau preţul concurenţial, ar fi fost mai explicit. Am discutat cu ANRE-ul şi a spus că a discutat cu toţi cei patru furnizori şi s-au angajat benevol să iasă public cu comunicate că vor acorda acest discount tuturor. Dacă asta se va întâmpla, atunci lucrurile sunt normale”, a explicat ministrul Popescu, pe Facebook.

Virgil Popescu a mai spus ce se va întâmpla în următoarele şase luni: clienţii vor primi lunar oferte de la furnizor, le vor studia şi vor alege.

„Omul nu se mai înghesuie la ghişeele furnizorilor, îi vine acasă factura pe ianuarie la preţul cel mai mic – deci preţ de serviciu universal, discount, preţ final de plată, care e egal cu preţul concurenţial – în fiecare lună va fi informat despre cea mai bună ofertă a furnizorului, le poate vedea şi pe celelalte din piaţă pe comparatorul ANRE, şi şase luni poate studia şi opta. Primeşte acasă şi o foaie în care, dacă optează, bifează direct şi-şi alege şi trimite înapoi la furnizor şi a încheiat procedura sau aşteaptă o lună, două, trei, să vadă ce se mai întâmplă în piaţă. Dacă şase luni nu alege nimic, atunci discountul dispare, înseamnă că doreşte serviciul universal, care e mai scump, şi rămâne în piaţa serviciului. Potrivit Ordinului, furnizorii au obligaţia lună de lună să vină să-i ofere clientului această informaţie”, a precizat Virgil Popescu.