- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.07.2014, 10:50)
- Roxana Alexe
Voiculescu: În noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat
Dan Voiculescu a declarat, joi, că "unii se grăbesc" ca el să fie condamnat până în decembrie în dosarul ICA, motivul fiind, în opinia lui, acela că "în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece" până nu îl vede condamnat.
![Imaginea articolului Voiculescu: În noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/13009346/1/traian-basescu-andreea-alexandru.jpg?width=560)
Traian Băsescu (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
Declaraţia a fost făcută după ce, la ieşirea de la DNA, Voiculescu a fost întrebat despre termenul din 4 august al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).
Astfel, Dan Voiculescu a precizat că la viitorul termen nu ar urma să fie făcută pledoaria finală. "Nu mi s-a cerut pledoarie finală pentru luni (4 august - n.r.). Eu înţeleg foarte bine că unii se grăbesc că trebuie neapărat condamnat Voiculescu până în decembrie. M-am tot gândit la motiv, motivul e legat de faptul că în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat", a spus el.
Referitor la o eventuală condamnare cu executare, Dan Voiculescu a declarat că nu îi este frică de închisoare.
În dosarul ICA, la 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.
Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar. Următorul termen în dosar va fi în 4 august, când ar urma să dea declaraţii martorii.
Voiculescu mai are două dosare. În unul dintre acestea, el este judecat pentru şantajarea fostului administrator al RCS&RDS Ioan Bendei, iar în celălalt este cercetat, sub control judiciar, pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediari, trei oameni de afaceri, unul dintre ei încheind cu trusturile sale de presă contracte de publicitate de 900.000 de euro.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ainfff-1739389417.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=13009346&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:55
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1085. Donald Trump a discutat şi cu Volodimir Zelenski / Trump anunţă că a vorbit la telefon cu Putin. Vom începe negocierile / Atac cu rachete şi drone asupra Kievului: o persoană a murit / Zelenski vrea să facă schimb de teritorii cu Putin
-
ieri, 22:16
Belarus a eliberat trei prizonieri, inclusiv un cetăţean american