VREMEA joi şi vineri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

Joi, vremea va fi în general instabilă şi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar rece în nord-vest şi centru. Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a ţării, unde pe arii relativ extinse vor fi averse şi trecător descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi pe arii restrânse, cu precădere în Maramureş, Transilvania şi în zona Carpaţilor Orientali, 35...40 l/mp. În restul teritoriului, în special pe parcursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi local vor cădea averse, însoţite de fenomene electrice.

Urmărește
7567 afișări
Imaginea articolului VREMEA joi şi vineri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti

VREMEA joi şi vineri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Codrin Prisecaru/Mediafax Foto)

Vântul va avea intensificări în regiunile estice, sudice şi sud-vestice, precum şi la munte, dar trecător şi în timpul averselor. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua precedentă, vor fi cuprinse între 15 grade în Maramureş şi 29 de grade în Dobrogea, iar cele minime se vor încadra între 9 şi 19 grade.

BUCUREŞTI

Vremea va fi în general instabilă şi se va răci faţă de ziua precedentă, devenind răcoroasă pentru această dată. Mai ales pe parcursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, însoţite trecător de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor. Temperatura maximă va fi de 23...24 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.

VINERI

Vremea se va menţine răcoroasă în toată ţara şi va fi chiar rece pentru această dată în regiunile intracarpatice. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse şi trecător descărcări electrice, pe arii extinse în sud-vest, centru şi nord-est şi local în rest. Pe arii restrânse, îndeosebi în zonele montane, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales în cursul zilei, în est şi pe crestele montane înalte, în timp ce în restul teritoriului acestea vor fi trecătoare şi la cote mai reduse. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 27 de grade, iar cele minime se vor încadra între 7 grade în depresiuni şi 19 grade pe litoral.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici