VREMEA se menţine călduroasă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în Câmpia de Vest şi pe spaţii restrânse în Câmpia Română, unde maximele termice vor atinge valori de 36 de grade pornind de la 28 de grade în depresiuni. Indicele temperatură-umezeală va atinge pe arii restrânse şi doar izolat va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic în regiunile vestice şi sud-vestice.

Urmărește
352 afișări
Imaginea articolului VREMEA se menţine călduroasă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti

VREMEA se menţine călduroasă. Prognoza meteo pentru marţi şi miercuri în ţară şi în Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiaza şi seara la munte, unde vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla moderat în partea de sud şi sud-est a teritoriului, cu intensificări trecătoare în Dobrogea şi în sudul Banatului. Temperaturile minime se vor situa între 13 şi 22 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.

În Bucureşti, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când maxima temperaturii aerului va fi de 34...35 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura minimă va fi de 16...18 grade, uşor mai coborâtă în zona preorăşenească.

Miercuri, valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua anterioară, cu precădere în regiunile vestice, dar vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în vest, nord-vest şi la munte unde, mai ales după-amiaza şi seara, local vor fi averse şi descărcări electrice. Izolat vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor, iar pe parcursul zilei şi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 13 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni, spre 9 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici