Zece persoane acuzate de trafic de droguri, reţinute în urma unor percheziţii în Bacău

Zece membri ai unor grupări de trafic de droguri şi de persoane au fost reţinuţi, miercuri, de DIICOT Bacău, pentru prinderea unui membru al reţelei, care încerca să fugă cu o maşină, poliţiştii au fost nevoiţi să tragă două focuri de avertisment.

Urmărește
647 afișări
Imaginea articolului Zece persoane acuzate de trafic de droguri, reţinute în urma unor percheziţii în Bacău

Zece persoane acuzate de trafic de droguri, reţinute în urma unor percheziţii în Bacău (Imagine: Lorand Vakarcs/Mediafax Foto)

Poliţiştii de la crimă organizată din Bacău, coordonaţi de un procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Bacău, au prins în flagrant, miercuri, doi bărbaţi de 25 şi 31 de ani în timp ce ridicau de la o firmă de curierat un colet care conţinea droguri, potrivit unui comunicat de presă trimis MEDIAFAX de DIICOT.

"Cu ocazia acţiunii de prindere în flagrant suspectul C.R., în scopul de a-şi asigura scăparea, aflându-se la volanul unui autoturism, a încercat să penetreze barajul de autovehicule ale organelor de urmărire penală care îi blocau calea, degradând 2 autovehiculele ale organelor de urmărire penală, motiv pentru care s-a fost folosit armamentul din dotare trăgându-se două focuri de armă în plan vertical", se arată în documentul citat.

Anchetatorii au găsit în colet 100, 87 grame de Alfa - PVP drog de risc şi ethylone, substanţă care face parte din clasa amfetamine cu proprietăţi stimulente.

Ulterior, poliţiştii au efectuat 18 percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate şase laptop-uri şi tablete, nouă telefoane mobile, 13 cartele telefonice şi stick-uri de memorie, două râşniţe pentru mărunţit substanţe vegetale, un cântar electronic, 3.445 de euro, 290 de lire sterline, 150 USD şi 7.553 de lei.

"Din cercetări s-a stabilit că 14 bărbaţi din Bacău ar fi iniţiat şi constituit două grupări infracţionale organizate. Prima grupare era specializată în desfăşurarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive (procurarea din ţară sau import din China de astfel de produse, ridicarea lor de la societăţile de curierat, depozitarea, producerea, porţionarea şi ambalarea acestora, precum şi comercializarea, către diverşi consumatori de pe raza municipiului Bacău)", se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Conform anchetatorilor, a doua grupare era specializată în a procura şi distribui către diverşi consumatori droguri şi produse cu efecte psihoactive, ocupându-se, în perioada martie-iulie, şi de trafic de persoane şi cămătărie. Membrii reţelei ar fi racolat mai multe tinere, pe care le-ar fi obligat să practice prostituţia.

Procurorii DIICOT au reţinute 10 persoane, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat specializat, trafic internaţional de drogur, comercializarea ilegală de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, camătă , trafic de persoane şi infracţiunea de ultraj.

Membrii reţelei urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici