Zeci de organizaţii internaţionale cer premierului Victor Ponta şi Parlamentului României să nu reincrimineze insulta şi calomnia

Zeci de organizaţii internaţionale, membri şi parteneri ai reţelei IFEX, cer premierului Victor Ponta şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului să nu reincrimineze insulta şi calomnia, precizând că o astfel de măsură ar fi "un grav atac împotriva libertăţii de exprimare".

Urmărește
325 afișări
Imaginea articolului Zeci de organizaţii internaţionale cer premierului Victor Ponta şi Parlamentului României să nu reincrimineze insulta şi calomnia

Zeci de organizaţii internaţionale cer premierului Victor Ponta şi Parlamentului României să nu reincrimineze insulta şi calomnia (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Un număr de 35 de organizaţii internaţionale îşi exprimă "profunda îngrijorare faţă de reincriminarea insultei şi a calomniei de către Parlamentul României" şi cer ca insulta şi calomnia să nu fie reincriminate.

"Acest vot anulează progresul făcut de România în ultimii opt ani în protejarea libertăţii de exprimare. Incriminarea insultei şi a calomniei constituie un grav atac împotriva acestui drept, având efectul de a intimida acele voci care aduc critici structurilor de putere din societate, expunând abuzul, corupţia şi ilegalităţile.Există încă posibilitatea ca aceste modificări să nu intre în vigoare, în cazul în care Preşedintele refuză să le promulge. În acest caz, legea se va întoarce la Parlament unde va fi supusă din nou procedurii de vot. Cerem Preşedintelui să îşi respecte promisiunea de a respinge modificările aduse Codului Penal, iar autorităţilor române să facă tot ce le stă în putere pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestor modificări", se arată în solicitarea trimisă autorităţilor române.

Semnatarii amintesc că, în 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracţiunilor de insultă şi calomnie, în 2007 şi 2013, Curtea Constituţională a decis că infracţiunile de insultă şi calomnie nu sunt abrogate, însă, prin votul Parlamentului din 10 decembrie 2013, insulta şi calomnia au fost reintroduse în Codul Penal.

"Dezincriminarea insultei şi calomniei a adus statului român felicitări din partea OSCE şi a condus la creşterea rating-ului de ţară în clasamente internaţionale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere", mai arată organizaţiile semnatare, membre şi partenere ale IFEX - reţeaua mondială pentru libertate de expresie.

Potrivit reprezentanţilor societăţii civile, decizia Parlamentului, luată fără consultare publică, "aruncă la coş zece ani de eforturi făcute de societate pentru dezincriminarea insultei şi calomniei" şi elimină România din rândul democraţiilor care nu acceptă ideea că un om poate să fie condamnat penal pentru cuvintele pe care le spune.

Politicienilor români li se aminteşte şi faptul că deciziile Curţii Constituţionale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul penal a infracţiunilor de insultă şi calomnie, trebuie să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO - care au putere de lege în România -, iar impunerea obligaţiei ca defăimarea să fie sancţionată penal nu este susţinută de niciun articol din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de nicio hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Semnatarii susţin că este absolut necesar ca articolele 205-207, ce reincriminează insulta şi calomnia, să fie scoase din Codul Penal, actuala formă a legii fiind "o gravă agresiune la adresa libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare în general".

Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 decembrie, un proiect de lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente, printre care şi aduse în completarea articolelor privind insulta şi calomnia.

Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen. Comisia juridică a întocmit raportul luni seară, în aceeaşi şedinţă controversată în care a fost adoptat şi proiectul Legii amnistierii.

Potrivit articolului 205, insulta, "atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocură, se pedepseşte".

Comisia juridică, printr-un amendament, a completat acest articol în ce priveşte pedeapsa pentru insultă, care poate fi amenda de la 150 de lei la 500 de lei.

Potrivit articolului 206 - Calomnia, "afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu amendă de la 250 de lei la 13.000 de lei.

Comisia juridică a propus, printr-un amendament, creşterea limitei minime a amenzii pentru calomnie, de la 250 de lei la 500 de lei.

Membrii Comisiei au arătat în raport că au luat în considerare pentru aceste modificări mai multe aspecte derivate din considerentele deciziilor Curţii Constituţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 62/2007, Curtea Constituţională, având ca practică şi decizia CC din 2000, a stabilit că abrogarea articolelor 205, 206, respectiv 207 - privind insulta, calomnia şi proba verităţii - este neconstituţională. Astfel, pe cale de consecinţă, efectele abrogării au încetat, iar prevederile legale care au format obiectul abrogării au continuat să producă efecte, articolele 205, 206 şi 207 fiind în vigoare, potrivit raportului Comisiei.

Membrii Comisiei au arătat în raport că Parlamentul nu poate abroga articolele privind insulta şi calomnia, ci se poate pronunţa doar cu privire la cuantumul sancţiunii.

"Libertatea de reglementare pe care o are Parlamentul în aceste cazuri se exercită prin reglementarea condiţiilor de tragere la răspundere penală pentru faptele antisociale care aduc atingere valorilor prevăzute şi garantate de Constituţie", se arată în documentul citat.

Totodată, membrii Comisiei au menţionat că, deşi CC s-a pronunţat în 2007, unele instanţe au considerat că infracţiunile prevăzute la articolele 205 şi 206 au rămas dezincriminate.

În aceste condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat în 2010 o hotărâre de unificare a practicii prin care a decis că infracţiunile prevăzute la articolele 205 şi 206 au rămas dezincriminate, fiind abrogate.

"Hotărârea este prost motivată şi se bazează pe confuzia dintre «abrogarea abrogării» şi «declararea neconstituţională a abrogării». Diferenţa este enormă: «abrogarea abrogării» nu repune în vigoare textul abrogat conform Legii 24/2000; «declararea neconstituţională a abrogării» face să înceteze efectele abrogării, adică repune în vigoare textul abrogat conform DCCR nr. 62/2007 şi a DCCR nr.20/2000", se arată în raportul Comisiei juririce a Camerei Deputaţilor.

Pe de altă parte, membrii Comisiei au arătat în raport că Parlamentul a încălcat decizia Curţii Constituţionale din 2007, deoarece în noul Cod Penal nu a mai prevăzut infracţiunile de insultă şi calomnie, acestea fiind astfel dezincriminate.

Comisia menţionează că CC şi-a păstrat jurisprudenţa şi a stabilit din nou, în 2013, că abrogarea articolelor din Codul Penal privind insulta şi calomnia este neconstituţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici