- Home
- Social
- CONSTANŢA, (15.08.2019, 07:50)
- Cătălin Legănel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Ziua Marinei Române | Iohannis a criticat dotările forţelor maritime române, la spectacolul naval de la Constanţa: Asigurarea securităţii nu se poate face fără înzestrare/ Mesajul premierului Viorica Dăncilă
Spectacolul naval de amploare de Ziua Marinei Române, prezentat de mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni, a început la Constanţa. Participă preşedintele Klaus Iohannis şi ministru al Apărării, Gabriel Leş. Pentru marcarea Zilei Marinei Române, sunt planificate festivităţi în Constanţa, unde se estimează participarea a aproximativ 20.000 de persoane, în Brăila, cu aproximativ 10.000 de participanţi, şi în Galaţi, circa 5.000 de persoane, la fel ca în localitatea Mangalia.
Urmărește
2441 afișări
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Constanţa, la evenimentele dedicate Zilei Marinei, că asigurarea securităţii în zonă se poate face doar prin înzestrare şi pregătire, menţionând că liderii europeni au subliniat la Summit-ul d ela Sibiu că toţi apără o Europă Unită.
"Marea Neagră şi întreaga regiune au o importanţă strategică deosebită pentru întregul staţiu euro-atlantic. Securitatea este vitală în asigrarea secutităţii noastre, a tuturor. Pentru descurajarea actelor ostile, avem nevoie de o abordare coerentă, coordonată la toate nivelurile. Ca stat membru UE şi NATO, România face parte şi dintr-un spaţiu comun de apărare. La finalul Summitului de la Sibiu, noi, liderii europeni, ne-am angajat să apărărm o singură Europă, de la est la vest şi de la nord la sud", a declarat Klaus Iohannis.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
"Acesta este de fapt şi principiul consacrat de NATO, <<toţi pentru unul şi unul pentru toţi>>, care ne oferă garanţia că suntem protejaţi şi apăraţi (...) Asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţă fiecărui român nu se poate face fără înzestrare, fără o bună organizare a Armatei", a mai spus şeful statului.
„Trebuie să acţionăm mult mai rapid pentru a depăşi sincopele procedurilor de achiziţii”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că statul trebuie să acţioneze mult mai rapid pentru a depăşi sincopele apărute în procedurile de achiziţii a echipamentelor necesare pentru înzestrarea Armatei. Şeful statului i-a felicitat pe marinari pentru îndeplinirea misiunilor.
„Doamnelor şi domnilor, asigurarea securităţii şi apărării naţionale, care garantează siguranţa fiecărui român nu se poate realiza fără o bună înzestrare şi modernizare a Armatei şi fără perfecţionarea continuă la militarilor noştri. Tocmai de aceea încă de la începutul mandatului meu am iniţiat Acordul politic naţional pentru creşterea finanţării pentru apărare, prin care se alocă anual acestui domeniu 2% din PIB. Dimensiunea maritimă reprezintă un element esenţial şi din această perspectivă accentul va fi pus pe componenta navală şi pe cea de apărare aeriană şi antirachetă. Au fost făcutţi paşi importanţi în această direcţie, dar încă nu sunt suficienţi. Trebuie să acţionăm mult mai rapid pentru a depăşi sincopele şi inconsecvenţele din procedurile de achiziţii a dotărilor atât de necesare misiunilor în care suntem angajaţi”, a declarat Klaus Iohannis, la Constanţa.
Şeful statului a amintit că anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române.
„Anul viitor se vor împlini 160 de ani de la înfiinţarea Forţelor Navale Române. Aş dori ca această aniversare să vă găsească angrenaţi în plin proces de modernizare şi echipare, pregătiţi să faceţi faţă provocărilor tot mai diversificate din zonele în care vă veţi desfăşura activitatea”, a adăugat Iohannis.
Preşedintele i-a felicitat, totodată, pe marinarii care au participat la misiuni, afirmând că aceştia şi-au îndeplinit angajamentul asumat de România privind asigurarea securităţii statelor membre NATO.
„Dragi marinari,încă de la începutul acestui an aţi fost implicaţi în misiuni complexe pe Marea Neagră şi pe Marea Mediterană, în marşuri de instrucţie, în exerciţii multinaţionale de anvergură. Reamintesc exerciţiile «Sea Shield 19», cel mai mare exerciţiu NATO din apele teritoriale ale României şi din cele internaţionale ale Mării Negre şi «Saber Guardian 19», un alt exerciţiu impresionant prin numărul participanţilor, prin locurile şi durata desfăşurării. Apreciez contribuţia dumneavoastră la îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de aliaţi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii statelor membre NATO pe flancul estic, prin integrarea Fregatei «Regele Ferdinand» în gruparea navală permanentă «Standing NATO Maritime Group», în cursul lunii iulie 2019. Vă felicit pentru profesionalismul şi tăria de caracter pe care le-aţi demonstrat, pentru nivelul de interoperabilitate al Forţelor Navale Române cu NATO, precum şi pentru contribuţia esenţială pe care o aduceţi la menţinerea unui mediu stabil de securitate la graniţa de sud-est a Alianţei”, este mesajul transmis de Klaus Iohannis.
Leş, de Ziua Marinei: Regiunea Mării Negre se transformă în spaţiu al tensiunilor, al riscurilor
Ministrul Apărării, Gabriel Leş, a spus în discursul său de Ziua Marinei, că poziţia strategică a României la frontiera estică a NATO aduce oportunităţi, dar şi provocări pentru forţele navale, subliniind că regiunea Mării Negre se transformă în spaţiu al tensiunilor şi al riscurilor.
„Doamnelor şi domnilor, Poziţia strategică a României la frontiera estică a NATO şi a UE aduce deopotrivă oportunităţi dar şli provocăro pentru armata noastră şi pentru forţele navale, în special. Regiunea Mării Negre (...) se transformă, din păcate, în spaţiu al tensiunilor, al presiunilor, al riscurilor şi ameninţărilor, al conflictelor ingheţate, un spaţiu de manifestare din sfera hibridă”, a spus Gabriel Leş.
Potrivit ministrului Apărării, toate aceste realităţi au pus NATO în postura de a defini şi a adopta o serie de măsuri de răspuns cu caracter defensiv, care să reasigure ferm aliaţii din regiune şi să descurajeze orice acţiune potenţial agresivă împotriva comunităţii euroatlantice.
La spectacolul naval de amploare de Ziua Marinei Române de la Constanţa, prezentat de mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni, au participat preşedintele Klaus Iohannis şi ministru al Apărării, Gabriel Leş.
Aproximativ 20.000 de persoane sunt aşteptate să asiste, joi, în Constanţa, la manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române.
Nave şi aeronave militare din state NATO sau partenere, între care şi distrugătorul USS Porter, vor participa, joi, la festivităţile ce vor fi organizate cu prilejul Zilei Marinei Române.
A fost intonat imnul de stat şi sunt ridicate Pavilionul, geacul şi Marele Pavoaz.
Mii de marinari militari, zeci de nave, aeronave şi ambarcaţiuni prezintă cel mai mare spectacol naval pe care Forţele Navale Române îl organizează, an de an, în România.
Potrivit reprezentanţilor Statului Major al Forţelor Navale, evenimentele organizate cu prilejul Zilei Marinei Române sunt dedicate navei-şcoală „Mircea”, „ambasadorul onorific în serviciul României”, care a împlinit, anul acesta, 80 de ani de când poartă tricolorul românesc pe mările şi oceanele lumii.
„Pentru recunoaşterea contribuţiei sale la promovarea imaginii ţării noastre pe meridianele lumii, precum şi pentru rolul său în păstrarea valorilor şi tradiţiilor marinăreşti, drapelul navei-şcoală Mircea va fi decorat cu Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor”, au transmis reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale.
Festivităţile dedicate Zilei Marinei Române de la Constanţa au început pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, prin ridicarea Pavilionului, geacului şi a Marelui Pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului de Stat al României şi cu salutul cu cele 21 de salve de tun, conform tradiţiei marinăreşti.
După alocuţiuni, Zeul Neptun îşi va face apariţia din largul mării, pentru a da startul demonstraţiilor, iar drapelele României, NATO şi Uniunii Europene vor fi purtate în semn de salut, de trei scafandri paraşutişti lansaţi din elicoptere şi de trei ambarcaţiuni rapide.
Scena marină va fi ocupată, în minutele următoare, de cele trei remorchere multifuncţionale, „Vânjosul”, „Vârtosul” şi „Voinicul”, şi de şase ambarcaţiuni rapide, care vor invita publicul „la vals”. După retragerea acestora, vor fi inserate elemente de cercetare-diversiune. Scafandrii de luptă vor fi lansaţi de la bordul unui elicopter Puma Naval şi de la bordul unei ambarcaţiuni rapide, pentru a simula atacul ţărmului, de unde vor primi riposta unei alte grupe de scafandri de luptă.
Demonstraţiile continuă cu secvenţa de respingere a atacului aviaţiei inamice. Aeronavele de luptă MIG-21 Lancer, F-16 şi Eurofighter Typhoon vor juca rolul taberei adverse şi vor ataca gruparea de forţe de pe mare. Sistemele de artilerie de la bordul navelor din dispozitivul de pe mare, tunurile şi transportoarele amfibii blindate (TAB) de pe dig vor respinge cu foc, atacul aerian, repriză în care vor fi utilizate aproximativ 2.000 de unităţi de muniţie de manevră, cu calibre cuprinse între 14,5 şi 100 mm.
În continuare, conform scenariului, punctul de conducere al exerciţiului demonstrativ va fi informat de echipajul american al unui avion de cercetare P8 Poseidon că un submarin inamic se află în raionul maritim din faţa Comandamentului Flotei. Imediat, un elicopter Puma Naval va lansa o geamandură radio-hidro-acustică, pentru localizarea poziţiei submarinului, o corvetă va ataca cu o torpilă şi cu bombe reactive, iar de la bordul aparatului de zbor se va executa o tragere cu torpile uşoare.
După anihilarea pericolului submarin, exerciţiul continuă cu secvenţa de respingere a desantului maritim. Zece ambarcaţiuni de asalt se vor îndrepta spre faleză şi vor executa foc cu muniţie de manevră, dar atacul forţelor ostile va fi respins, conform scenariului, de pe mare, de trei vedete blindate fluviale, din aer, de aeronave F-16 şi de elicoptere Puma, iar de pe mal de tunuri, de TAB-uri şi de infanterişti marini. Siguranţa publicului de pe faleză va fi asigurată cu aproximativ 3.600 de unităţi de muniţie de manevră, calibre cuprinse între 5,45 şi 100 mm.
Migraţia ilegală pe mare şi ameninţările asimetrice sunt două elemente pe care marinarii şi aviatorii le vor combate, simultan, cu un mozaic de forţe navale şi aeriene, ce aparţin ministerelor apărării naţionale, afacerilor interne şi transporturilor, aspect care subliniază importanţa cooperării interdepartamentale şi interinstituţionale. Navele MAI şi ARSVOM (Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare) vor intercepta o ambarcaţiune suspectă, iar elicopterul ARSVOM va survola raionul acţiunii. Ambarcaţiunea cu migranţi va fi interogată şi, după cercetarea situaţiei, aceasta va fi însoţită în port, conform procedurilor. În acelaşi timp, ambarcaţiunile rapide ale Forţelor Navale lansează la apă patru scafandri, care vor fi recuperaţi de un elicopter Puma Naval. De pe parâma elicopterului, scafandrii vor saluta oficialităţile şi publicul de pe faleză, marcând, astfel, încheierea exerciţiilor demonstrative.
Pe mare, fregata „Regele Ferdinand” va prezenta simularea unei apuntări a elicopterului Puma Naval la bordul său şi va deschide parada navală, la care vor participa toate navele şi aeronavele care au performat în faţa falezei Comandamentului Flotei.
În acordurile Muzicii Militare a Forţelor Navale, Garda de Onoare va încheia Exerciţiul demonstrativ „Forţele Navale Române 19”, dar evenimentele vor continua, la Constanţa, până la ora 22.00.
Tradiţionalele jocuri marinăreşti vor fi organizate, în Portul Tomis, în intervalul orar 13.00 - 15.00, iar de la ora 20.00, pe faleza din Constanţa, Muzica Militară a Forţelor Navale va interpreta numeroase piese din repertoriul marinăresc.
La ora 21.00, marinarii se vor retrage cu torţe pe itinerariul Poarta 1 Port Constanţa - Comandamentul Flotei - Piaţa Ovidiu şi retur, iar, la ora 22.00, de la bordul navelor militare vor fi lansate lampioane şi în Portul Tomis va fi prezentat un spectacol de artificii, oferit de Sindicatul Liber al Navigatorilor şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Dăncilă, de Ziua Marinei: Ne aflăm într-o perioadă de ample tranformări ale Armatei României
Viorica Dăncilă a transmis, joi, un mesaj de Ziua Marinei, afirmând că Armata Română se află într-o perioadă de ample transformări pentru a deveni o instituţie modernă şi credibilă. Premierul le-a mulţumit marinarilor pentru consecvenţa, puterea de muncă şi curajul de care dau dovadă.
„ Astăzi, cu prilejul prăznuirii Adormirii Sfintei Fecioare Maria, protectoarea marinarilor, ne amintim de eroii marinari căzuţi la datorie, ale căror nume stau scrise pe -Crucea marinarilor-, monument amplasat pe faleza din Constanţa, aproape de marea pe care au iubit-o atât de mult. (...) Ne aflăm într-o perioadă de ample transformări ale Armatei României. Alocarea, pentru cel de-al treilea an consecutiv, a două procente din PIB pentru Apărare a permis lansarea unui ambiţios program de achiziţii pentru înzestrarea cu tehnică modernă. Modernizarea Forţelor Navale reprezintă o preocupare a Guvernului României, pentru transformarea Armatei României într-o instituţie modernă, puternică, credibilă şi capabilă să-şi îndeplinească misiunile în plan naţional sau aliat. În acest context, reafirm întreg sprijinul echipei guvernamentale pentru construirea unei forţe navale militare care să susţină şi să protejeze şi mai bine interesele naţionale în plan regional sau internaţional”, a transmis Viorica Dăncilă, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.
Şeful Executivului a afirmat că implicarea marinarilor români în exerciţiile internaţionale fac cinste ţării.
„Ziua Marinei Române, 15 august, este o sărbătoare cu semnificaţie deosebită atât pentru marinarii militari şi civili, constructorii navali şi lucrătorii portuari, cât şi pentru întreaga Românie. (...) Îi salutăm cu preţuire pe veteranii marinari, a căror experienţă reprezintă fundamentul succeselor generaţiei actuale, dar şi o sursă de inspiraţie pentru elevii şi studenţii care se pregătesc pentru o carieră în domeniu. Le mulţumim marinarilor care ne reprezintă în misiunile interne şi internaţionale, manifestând loialitate şi respect faţă de tricolor, oriunde s-ar afla, promovând prestigiul României în lume. Implicarea marinarilor români în numeroase exerciţii internaţionale (Sea Shield, Sea Breeze sau Saber Guardian) şi participarea la marşuri de instrucţie în Marea Neagră şi Marea Mediterană fac cinste României şi sunt apreciate de aliaţii noştri”, a adăugat Dăncilă.
În încheiere, premierul le-a mulţumit marinarilor pentru curajul şi puterea de muncă de care dau dovadă şi le urează, totodată, la mulţi ani romînilor care îşi sărbătoresc numele.
„Dragi marinari, vă mulţumesc pentru consecvenţa, puterea de muncă, dăruirea şi curajul dumneavoastră, calităţi personale şi competenţe profesionale recunoscute pe întreg globul! Cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vă adresez sincere felicitări şi urări de succes în tot ceea ce întreprindeţi! Vă urez să continuaţi acest parcurs extraordinar şi să vă bucuraţi de această zi alături de familie, prieteni şi colegi. Tuturor românilor care îşi serbează astăzi onomastica, le transmit multă sănătate, bucurie şi să fie ocrotiţi mereu de Sfânta Fecioară Maria! Bun cart înainte! La mulţi ani!”, a conchis premierul.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe