- Home
- Social
- CLUJ-NAPOCA, (24.01.2016, 15:25)
- Vasile Măgrădean ,
ZIUA UNIRII - Cluj: Sute de oameni s-au prins în Hora Unirii împreună cu oficialităţile locale - GALERIE FOTO
Sute de persoane s-au prins în Hora Unirii, în faţa Palatului Administrativ Cluj, alături de oficialităţile locale şi dansatori în costume populare, după ce au participat la ceremonia de depunere de coroane de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza pentru marcarea Zilei Unirii Principatelor.
![Imaginea articolului ZIUA UNIRII - Cluj: Sute de oameni s-au prins în Hora Unirii împreună cu oficialităţile locale - GALERIE FOTO](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/14986525/1/ziua-unirii-cluj-dan-tautan4.jpg?width=560)
ZIUA UNIRII - Cluj: Sute de oameni s-au prins în Hora Unirii împreună cu oficialităţile locale (Imagine: Dan Tautan/ Mediafax Foto)
Participanţii la aniversarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor s-au adunat, duminică la amiază, în faţa bustului lui Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Cluj-Napoca, unde au asistat la o slujbă religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei, şi la depunerea de coroane de flori din partea instituţiilor publice, unor asociaţii şi partide politice, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La finalul ceremoniei, a urmat defilarea gărzii militare de onoare, după care cei prezenţi s-au prins într-o Horă a Unirii, alături de oficialităţile local şi de dansatori în costume populare din mai multe zone ale ţării în faţa Palatului Administrativ.
În horă s-au prins, printre alţii, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan, parlamentarii Aurelia Cristea, Adrian Gurzău şi Laszlo Attila, eurodeputatul Daniel Buda, mitropolitul Clujului, IPS Andrei, comandantul Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general maior Ioan Manci.
Programul zilei mai cuprinde, de la ora 16.00, în Piaţa Unirii, un spectacol folcloric susţinut de mai mulţi interpreţi de muzică populară, şi un foc de artificii de la ora 20.00, în aceeaşi piaţă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=14986525&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe