- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (28.11.2019, 22:03)
- Alexandru Stanila
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lazio-CFR Cluj, scor 1-0, în grupa E din Europa League. Ardelenii amână verdictul calificării/ Dan Petrescu: Avem şanse foarte mici cu Celtic
CFR Cluj a fost învinsă de echipa italiană Lazio, joi seara, scor 0-1, pe Stadionul "Olimpico", din Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Campioana României poate obţine calificarea în şaisprezecimile de finală ale competiţiei în ultima rundă, contra lui Celtic Glasgow.
Urmărește
1802 afișări
A început meciul Lazio-CFR Cluj. Cu o remiză, ardelenii se califică în şaisprezecimile Europa League
În minutul 24, Lazio a deschis scorul prin Joaquin Correa. Argentinianul a primit de la Adekanye, a pătruns în careu, l-a fentat pe Boli şi l-a învins pe portarul Arlauskis cu un şut precis.
CFR Cluj a avut o şansă majoră de a egala, în minutul 38, când Damjan Djokovic a trimis în bară, după un şut expediat de la aproximativ 30 de metri de mijlocaşul croat.
Trei minute mai târziu, Lazio a ratat o ocazie importantă de a se desprinde pe tabelă. Correa a scăpat singur cu portarul Arlauskis, însă şutul său nu a prins cadrul porţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
Noul guvern. Iohannis a convocat partidele parlamentare la consultări / PSD, PNL, UDMR şi Grupul Minorităţilor Naţionale vor veni împreună la discuţii
-
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
-
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul reţinut pentru atacul de la Magdeburg
După pauză, CFR a fost mai activă în planul ofensiv, Omrani ratând două ocazii importante, în minutul 54, respectiv 72. De asemenea, Lacina Traore a avut un gol anulat, după ce a fost surprins în poziţie de ofsaid.
În celălalt meci al grupei, Celtic a învins-o pe Rennes, în deplasare, scor 3-1.
Astfel, CFR Cluj se menţine pe locul secund în grupa E, cu 9 puncte. Celtic va încheia grupa pe primul loc, având deja 13 puncte.
În ultima rundă, contra lui Celtic, pe teren propriu, CFR Cluj are nevoie să obţină o remiză pentru a fi sigură de calificarea în şaisprezecimile de finală ale Europa League. Ardelenii au şi varianta de a pierde meciul cu scoţienii, însă Lazio nu trebuie să învingă Rennes. Ultima rundă va avea loc joi, 12 decembrie.
Clasamentul grupei E, după cinci runde:
1. Celtic - 13 puncte
2. CFR Cluj - 9 puncte
3. Lazio - 6 puncte
4. Rennes - 1 punct
Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: Meritam victoria cu Lazio. Avem şanse foarte mici cu Celtic
Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, spune că echipa sa ar fi meritat să câştige jocul cu Lazio, disputat joi seara, la Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League, şi încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea italienilor.
"Dacă te iei după numărul de ocazii, trebuia să câştigăm. Ăsta este fotbalul. Am avut foarte multe ocazii şi meritam victoria, chiar dacă ne trebuia numai un punct. Au fost două reprize total diferite. În prima, Lazio a fost mult mai bună, ne-am văzut limitele noastre. În a doua repriză, echipa a reacţionat mult mai bine, dar, din păcate, nu am reuşit să marcăm.
Deac e jucătorul echipei ca toţi ceilalţi. Aşa am crezut eu că e bine (n.r. - să fie rezervă). El trebuie să se pregătească pentru meciul următor, e un jucător valoros. Echipa a jucat bine, a avut ocazii. Aici au pierdut cu 4-0 Genoa, Lecce şi Torino. Steaua (n.r. - FCSB) a luat vreo cinci şi noi puteam să dăm trei. Sunt şanse foarte mici pentru noi cu Celtic. Toate şansele sunt ale lui Celtic, sunt pe primul loc, dar noi trebuie să ne jucăm şansa", a spus Petrescu, la Digi Sport.
Simone Inzaghi, antrenor Lazio: CFR Cluj va avea un meci foarte greu cu Celtic
Simona Inzaghi, antrenorul lui Lazio, speră ca CFR Cluj să aibă parte de un meci dificil în ultima rundă din grupa E a Europa League, contra lui Celtic, după ce echipa sa a învins campioana României, joi, scor 1-0, păstrând şanse la calificarea în şaisprezecimile competiţiei.
"Trebuia să avem mai multe puncte în acest moment, dar acesta este fotbalul. Să vedem ce se va întâmpla în ultima etapă. CFR Cluj va avea un meci foarte greu cu Celtic. Am luat trei puncte azi, dar orice se poate întâmpla în ultima etapă", a declarat Inzaghi, la Digi Sport.
Damjan Djokovic, CFR Cluj: Va fi o finală grea cu Celtic. Vom avea nevoie de toţi fanii noştri
Damjan Djokovic a făcut un apel la suporterii lui CFR Cluj, după ce campioana României a pierdut, joi, meciul cu Lazio, de la Roma, scor 0-1, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Croatul spune că echipa va avea nevoie de sprijinul fanilor la meciul cu Celtic pentru a obţine calificarea.
"Cred că în repriza a doua am fi meritat să dăm un gol şi să luăm un punct la Roma. Din păcate, nu am reuşit şi aştept o finală cu Celtic. Trebuie să câştigăm, nu să jucăm la egal. Şi Lazio a arătat că e o echipă mare. La nivel tehnic ne-au surprins puţin, dar vorbim despre Lazio, nu despre o echipă mică. În repriza a doua am arătat că şi CFR Cluj există pe teren, dar, din păcate, nu am reuşit să înscriem un gol. Va fi o finală grea cu Celtic, vom avea nevoie de toţi fanii noştri. Ea e calificată deja, posibil că ei vor juca puţin mai lejer, dar nu cred, pentru că ne-am întâlnit în calificările pentru Liga Campionilor", a declarat Djokovic, la Digi Sport.
Emmanuel Culio, CFR Cluj: În prima repriză am intrat fără încredere, nu am avut personalitate
Emmanuel Culio, jucătorul echipei CFR Cluj, a analizat prestaţia formaţiei sale, după eşecul suferit contra lui Lazio, joi seara, la Roma, scor 0-1, în penultima rundă din grupa E a Europa League.
"În prima repriză, cred că echipa a intrat pe teren fără încredere, nu am avut personalitate. Asta a fost principalul. În repriza a doua, am jucat foarte bine, am avut încredere, am stat sus şi am avut personalitate. Ne trebuie personalitate pentru a câştiga. Dacă azi luam un punct, totul era gata şi eram liniştiţi. Trebuie să ne gândim la meciul cu Celtic, pentru că va fi foarte greu. Am avut puţine emoţii pentru că am revenit aici după 11 ani. A fost incredibil pentru club, pentru România, dar nu mai contează ce a fost, a trecut", a declarat Culio, la Digi Sport.
Mario Camora: Sunt convins că ne vom califica dacă păstrăm atitudinea din repriza a doua
Mario Camora, căpitanul echipei CFR Cluj, a declarat că este încrezător în şansele echipei sale de calificare în şaisprezecimile de finală ale Europa League, după ce campioana României a pierdut contra lui Lazio, joi, la Roma, scor 0-1, în penultima rundă din grupa E.
Camora este de părere că CFR Cluj va obţine calificarea în faza următoare a Europa League dacă va arăta aceeaşi atitudine din repriza a doua a partidei cu Lazio pe tot parcursul meciului cu Celtic, din ultima rundă a grupelor.
"Să vorbim de repriza a doua. În prima nu am avut curaj, tupeu, presing agresiv. În repriza a doua am făcut aceste lucruri şi de aceea am recuperat mingea mult mai în faţă şi am avut ocazii de gol. Putea să fie egal, era cel mai corect rezultat, dar, din păcate, nu s-a putut. Dacă vom păstra atitudinea din repriza a doua în meciul cu Celtic, cu siguranţă ne calificăm. Orice echipă are mentalitatea să câştige fiecare meci. Şi dacă vor juca alţi jucători la Celtic, cu siguranţă vor vrea să demonstreze, dar cel mai important e ce facem noi. Sunt convins că ne vom califica. Avem un parcurs extraordiar până acum. Cum am spus, dacă avem această atitudine din repriza a doua în meciul cu Celtic, cu siguranţă ne calificăm", a spus Camora, la Digi Sport.
Lazio-CFR Cluj, scor 1-0, în minutul 24. Joaquin Correa a înscris pentru italieni
CFR Cluj este condusă în meciul pe care îl dispută, de la această oră, contra lui Lazio, pe Stadionul "Olimpico", din Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League, scor 0-1.
În minutul 24, Lazio a deschis scorul prin Joaquin Correa. Argentinianul a primit de la Adekanye, a pătruns în careu, l-a fentat pe Boli şi l-a învins pe portarul Arlauskis cu un şut precis.
A început meciul Lazio-CFR Cluj. Cu o remiză, ardelenii se califică în şaisprezecimile Europa League
CFR Cluj înfruntă echipa italiană Lazio, de la această oră, pe Stadionul "Olimpico", din Roma, în penultima rundă din grupa E a Europa League. Campioana României va obţine calificarea matematică în şaisprezecimile de finală ale competiţiei dacă înregistrează cel puţin o remiză.
Echipele din meciul Lazio-CFR Cluj:
Lazio: Proto - Bastos, Vavro, Acerbi - Lazzari, Parolo, Cataldi, Luis Alberto, Jony - Adekanye, Correa
Rezerve: Guerrieri, Alia, Luis Felipe, Patric, Lulic, Caicedo, Falbo
Antrenor: Simone Inzaghi
CFR Cluj: Arlauskis - Cestor, Boli, Burcă, Camora - Bordeianu, Djokovic, Culio - Peteleu, Omrani, Păun
Rezerve: Fernandez, Paşcanu, Deac, Susic, Golofca, Hoban, Traore
Antrenor: Dan Petrescu
Înaintea meciului cu CFR Cluj, de la Roma, Lazio ocupă locul al treilea în grupă, cu trei puncte, fiind la şase lungimi de formaţia din România, care se află pe locul secund. Cu o remiză, joi, campioana României obţine calificarea matematică în şaisprezecimile de finală ale Europa League, în timp ce italienii vor fi eliminaţi.
În meciul tur, disputat la Cluj-Napoca, CFR a învins-o pe Lazio, scor 2-1. Ciprian Deac, din penalty, şi Billel Omrani au punctat pentru campioana României, în timp ce Bastos a înscris pentru italieni.
Clasamentul grupei E, după patru runde:
1. Celtic - 10 puncte
2. CFR Cluj - 9 puncte
3. Lazio - 3 puncte
4. Rennes - 1 puncte
Joi, tot de la ora 22:00, se dispută şi celălalt meci al penultimei runde din grupa E a Europa League, dintre Celtic şi Rennes.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Care sunt cele 16 povești care influențează fizica și astronomia în 2024
Citește pe www.zf.ro: Fabrica de milionari: Revolut a creat averi pe bandă după ce angajaţii şi primii investitori ai fintech-ului au vândut acţiuni în valoare de aproape 1 miliard de dolari de la începutul lunii august
Citește pe www.zf.ro: Cum poate Bucureştiul să decoleze în topul capitalelor europene. Adevărul din spatele cifrelor, care ar putea răsturna situaţia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Moment istoric pentru NASA: Sonda Parker va ajunge la o distanță record de 6,2 milioane kilometri, chiar în Ajunul Crăciunului
Decizie fără precedent: Săptămâna de lucru scade la numai 4 zile, pentru a da posibilitatea oamenilor să se întâlnească, să fie relaxaţi şi să crească natalitatea
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care sunt cele mai SĂNĂTOASE alimente de pe masa de Crăciun. Specialist în nutriție: „PIFTIA și șoriciul nu au multe calorii”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe