- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (28.08.2014, 12:46)
- Adrian Ţone
Adminsitrator special Rapid: Ganea a încălcat contractul jignindu-l pe Moraru
Administratorul special al FC Rapid SA, Dragoş Frăţilă, a precizat, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că antrenorul Ionel Ganea a încălcat clauzele contractuale atunci cand l-a "jignit" pe acţionarul majoritar Valerii Moraru, spunând că acesta nu a investit la gruparea giuleşteană.
Urmărește
339 afișări
Ionel Ganea (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
"În calitatea de Administrator special al FC Rapid SA şi faţă de atributul legal pe care mi-l conferă art. 103 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenţei, respectiv acela de a conduce activitatea clubului Rapid, am obligaţia legală de a lua toate măsurile necesare pentru a apară imaginea clubului şi de a informa corect opinia publică, atunci când în presă vor fi apărut afirmaţii mincinoase ce pot afecta imaginea clubului Rapid. Astfel, apreciez că afirmaţiile făcute în presă de antrenorulul clubului Rapid, dl. Ganea, prin care îl jigneşte pe acţionarul majoritar al clubului, dl. Valerii Moraru, sunt total nefondate, neadevărate şi deplasate, încălcând în acelaşi timp clauza contractuală conform căreia antrenorul nu are voie să facă declaraţii de presă prin care să aducă atingere imaginii clubului", se arată în comunicatul semnat de Frăţilă.
Administratorul special al societăţii aflate în insolvenţă susţine că acţionarul majoritar a emis bilete la ordin de 2,5 milioane de lei în favoare clubului Rapid şi a semnat un contract de publicitate în valoare de 300.000 de eruo: "Domnul Valerii Moraru a venit la Rapid cu scopul de a salva clubul, asumându-şi obligaţii direct, sau prin compania familiei sale, astfel cum este prevăzut în contractele încheiate; a emis bilete la ordin în favoarea clubului de 2,5 milioane lei, a semnat contract de publicitate de 300.000 euro plătibili până la sfârşitul sezonului, plăţile fiind deja demarate conform graficului convenit, a investit în reabilitarea bazei sportive pentru a asigura condiţii optime pentru antrenament şi face în continuare eforturi pentru a asigura atragerea de fonduri necesare, cum ar fi, spre exemplu, din publicitate, pentru ridicarea performanţelor clubului şi pentru ieşirea din insolvenţă".
Dragoş Frăţilă a ţinut să precizeze că în cazul în care antrenorul Ionel Ganea nu îşi atinge obiectivul trasat, de a obţine 17 puncte în primele 10 etape ale Ligii I, contractul său va fi reziliat. "Dl Ganea are obligaţia de a-şi respecta obligaţiile asumate prin contract faţă de club; nu este treaba domniei sale ce investiţii a făcut acţionarul majoritar şi nici cine anume îi poate rezilia contractul, pentru că, dacă nu-şi atinge obiectivele, chiar nu mai are importantă cine anume îi va rezilia contractul. Imaginea clubului este importantă în această perioadă dificilă, iar orice gest public necugetat ne poate crea prejudicii reale prin pierderea unor oportunităţi în privinţa unor posibili parteneri interesaţi de publicitate", se mai arată în comnuicatul de presă amintit.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 17:03
• Trump pregăteşte ordine executive care vor schimba radical armata americană
-
astăzi, 16:09
• Cel mai mare sindicat german cere reguli noi: maşinile străine să folosească piese europene
-
astăzi, 16:02
• ÎCCJ decide asupra pragului de consum de droguri la volan: pe lângă probă, contează aptitudinea
-
astăzi, 15:58
• Care este ţara europeană cu cea mai mare rată a depresiei? Cum arată situaţia în România
-
astăzi, 15:47
-
astăzi, 15:09
-
astăzi, 14:55
• Raluca Turcan: Este profund dăunător şi imoral ce face Romaşcanu. Adevărul va ieşi la lumină
-
astăzi, 13:18
-
astăzi, 13:42
• Uniunea Europeană aşteaptă reînnoirea sancţiunilor împotriva Rusiei după blocajul Ungariei
-
astăzi, 07:12
• Încă un război a izbucnit. Rebelii au ocupat un oraş cu 2 milioane de locuitori
-
astăzi, 12:29
-
astăzi, 07:20
• Furtul tezaurului Corpul de control al premierului merge la Ministerul Culturii
-
astăzi, 11:57
• Iohannis: Extremismul, atitudinile şi manifestările xenofobe şi antisemite se deghizează perfid
-
astăzi, 14:40
• Live text Războiul din Ucraina, ziua 1069. Budanov avertizează că existenţa Ucrainei este ameninţată dacă nu vor avea loc negocieri / Trupele nord-coreene se retrag temporar de pe linia de contact din regiunea Kursk / Rusia a pierdut 831.620 de militari în Ucraina / Atac cu drone. Zonele vizate: Hmelnîţkîi, Ivano-Frankivsk şi Dnipro
-
astăzi, 12:19
• Iranul lansează rachete echipate cu inteligenţă artificială
Conform site-ului www.fanatik.ro, antrenorul FC Rapid, Ionel Ganea a spus că Valerii Moraru este acţionarul clubului şi nu patron, în consecinţă neavând dreptul să-l demită. De asemenea, Ganea a spus că Moraru ar face bine să aducă bani pentru a asigura liniştea jucătorilor.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Ganea a renunţat la Adrian Cristea
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Orașul din România în care vom avea două zile de NINSOARE la început de februarie, potrivit meteorologilor AccuWeather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe