Adrian Ungur s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma

Tenismanul Adrian Ungur, locul 193 ATP, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Roma, dotat cu premii în valoare totală de 42.500 de euro, informează site-ul oficial al competiţiei.

Urmărește
88 afișări
Imaginea articolului Adrian Ungur s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma

Adrian Ungur s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roma (Imagine: Silvia Ilie/Mediafax Foto)

Ungur l-a învins, în turul doi, cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 27 minute, pe argentinianul Pedro Cachin, jucător venit din calificări şi poziţia 243 în ierarhia mondială.

În sferturile de finală, Adrian Ungur îl va întâlni pe italianul Marco Cecchinato, cap de serie numărul 5 şi locul 124 ATP, care a trecut, cu scorul de 6-1, 6-4, de rusul Andrei Rublev, beneficiar al unui wild-card şi poziţia 266 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în sferturile de finală la Roma, Ungur va primi 17 puncte ATP şi un cec în valoare de 1.245 de euro.

În proba de dublu de la Roma, perechea Patrick Grigoriu/Costin Pavăl a fost învinsă, în sferturile de finală, cu scorul de 6-2, 2-6, 10-2, după o oră şi 12 minute, de cuplul argentinian Andres Molteni/Marco Trungelliti.

Pentru performanţa reuşită la Roma, Grigoriu şi Pavăl vor primi 17 puncte în clasamentul de dublu şi un cec în valoare de 540 de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici