Răzvan Burleanu este noul preşedinte al FRF

Preşedintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, faţă de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram.

Urmărește
7920 afișări
Imaginea articolului Răzvan Burleanu este noul preşedinte al FRF

Răzvan Burleanu (Imagine: Liviu Chirică / Mediafax Foto)

Imediat după ce preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunţat oficial că Răzvan Burleanu a devenit noul preşedinte, acesta a fost felicitat de Vasile Avram.

Turul doi de scrutin pentru alegerea preşedintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot şi doar 173 de cluburi care şi-au confirmat prezenţa la Casa Fotbalului.

În turul doi, trei bilete de vot au fost anulate.

Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram 59.

Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Cei doi au ieşit din cursa pentru preşedinţia FRF, iar Chivorchian le-a cerut susţinătorilor săi să voteze pentru Burleanu.

Înaintea votului, Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu.

Adunarea Generală a FRF a început la ora 10.00, la Casa Fotbalului şi a durat aproximativ opt ore şi jumătate.

La alegerile pentru şefia FRF a participat şi un reprezentant al Pro Democraţia.

UPDATE 14:30 Sandu a părăsit Adunarea Generală a FRF pentru a se întâlni cu preşedintele federaţiei argentiniene

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a părăsit Adunarea Generală a forului de specialitate, declarând că trebuie să se întâlnească cu omologul său de la federaţia argentiniană, Julio Grondona, la dineul oficial de dinaintea partidei amicale dintre cele două reprezentative, ce va avea loc în această seară.

"Vă rog să mă scuzaţi, dar nu mă aşteptam ca adunarea să dureze până la două şi jumătate. Trebuie să plec să mă întâlnesc cu preşedintele federaţiei argentiniene la dineul oficial dinaintea meciului din această seară. Vicepreşedintele Gino Iorgulescu va prelua atribuţiile şi va anunţa rezultatul votului. Mâine la ora 11.00, preşedintele ales, împreună cu membrii Comitetului Executiv sunt aşteptaţi la o întâlnire la sediul federaţiei. Conform statutului, mâine, noul preşedinte va trebui să prezinte numele noului secretar general şi al trezorierului", a spus Mircea Sandu.

UPDATE 14:01 Adrian Mititelu, supervizor la numărarea voturilor pentru alegerile preşedintelui FRF

Finanţatorul FC Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a fost desemnat supervizor la numărarea voturilor pentru alegerea preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal (FRF).

Mititelu va superviza comisia de numărare a voturilor din care fac parte Augustin Păcurar (Naţional Sebiş), Nicolae Manea (Rapid) şi Cornel Şfaiţer (FC Botoşani).

Totodată, Constantin Anghelache (Dinamo), Vasile Micu (AJF Constanţa) şi Dan Tulpan (Gloria Buzău) vor întocmi procesul verbal al votului pentru şefia FRF.

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, va anunţa numele viitorului preşedinte al FRF.

UPDATE 13:46 Marcel Puşcaş s-a retras din cursa pentru şefia FRF şi vrea ca voturile să meargă la Burleanu

Marcel Puşcaş s-a retras, miercuri, din cursa pentru preşedinţia FRF şi a solicitat membrilor afiliaţi care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu.

"Dacă faci sex un minut, e prea puţin, dacă stai cu fundul pe o sobă încinsă, pare o veşnicie. Cât timp am, domnule preşedinte? Şase minute ar fi prea puţine pentru a prezenta toate lucrurile bune făcute de Mircea Sandu în cei 24 de ani. Dacă în 1990 eram la maxi-fotbal pe locul 9, iar după aceea am ajuns pe 53, atunci hai să încercăm să îi dăm şansa unuia din mini-fotbal. Vă rog, domnule secretar, să luaţi act de retragerea mea, iar cei care au încredere în mine să ofere voturile lui Răzvan Burleanu", a declarat Puşcaş.

Astfel, după retragerea lui Puşcaş, în cursa pentru funcţia de preşedinte au rămas: Răzvan Burleanu, Vasile Avram, Gheorghe Chivorchian şi Sorin Răducanu.

Anterior discursului lui Puşcaş, Răzvan Burleanu şi-a prezentat programul de candidatură, însă nu s-a încadrat în cele zece minute alocate fiecărui candidat. În acel moment, Puşcaş s-a oferit să-i dea două minute din timpul său. După ce nici în cele două minute suplimentare nu şi-a terminat discursul, Puşcaş a spus: "hai, că îi mai dau eu două minute".

După ce şi-a terminat alocuţiunea, Burleanu i-a mulţumit lui Puşcaş şi i-a promis că în cazul în care va fi desemnat preşedinte, atunci fostul internaţional va face parte din echipa sa.

UPDATE 13:18 Propunerea lui Iacov (Progresul) de amânare a alegerilor, respinsă de AG a FRF

Propunerea reprezentantului clubului de copii şi juniori Progresul Bucureşti, Tudor Iacov, de amânare a alegerilor până când unul dintre membrii echipei lui Gheorghe Popescu îşi poate depune candidatura, a fost respinsă, iar oficialul fostei grupări din Cotroceni a părăsit Adunarea Generală a FRF.

Iacov dorea amânarea alegerilor până când unul dintre membrii echipei lui Gheorghe Popescu îşi poate depune candidatura. El părăsit Adunarea Generală, după ce propunerea sa a fost respinsă de membrii afiliaţi.

La Adunarea Generală a FRF se află 174 de membri afiliaţi din 224, aceştia urmând să voteze noul preşedinte al forului dintre Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu.

UPDATE 12:04 Adrian Mititelu, ameninţat cu evacuarea din sală deoarece a contestat afilierea temporară a CS U

Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a fost ameninţat de preşedintele FRF, Mircea Sandu, cu evacuarea din sală, după ce oficialul grupării oltene a declarat că nu există nicio decizie a Comitetului Executiv de afiliere provizorie a CS Universitatea Craiova la federaţie.

"Nu există nicio decizie a Comitetului Executiv de afiliere provizorie a CS Universitatea Craiova. Afilierea e abuzivă şi ilegală pentru că acest club a intrat abuziv în Liga a II-a. Faceţi o mare greşeală. Măcar ultima Adunare Generală să fie democratică. Va costa mult federaţia. Aţi mai făcut o greşeală acum un an de zile, nu faceţi încă una acum", a spus Mititelu.

La rândul său, Mircea Sandu a replicat că îl va da afară din sală pe Mititelu dacă îi intimidează pe membrii AG: "Haideţi să terminăm cu ameninţările. Este democraţie, dar nu este lipsă de respect. Domnul Mititelu, aveţi dreptul democratic la un singur vot, ca orice membru. Propun afilierea şi dezafiliera definitivă a echipelor propuse. Domnule Mititelu, dacă îi ameninţaţi pe membrii adunării sau îi intimidaţi vă voi da afară din sală. Am să cer să fiţi expulzat din sală la acest punct. Faceţi toate acţiunile la care aveţi dreptul în instanţă. Nu vreau să stau toată ziua. Domnul Mititelu, vă rog ieşiţi din sală dacă nu lăsaţi oamenii în pace, vă rog să ieşiţi din sală. Iar ne facem de râs? Hai, Mititelu, că mă înnebuneşti, «sit down, please». Ce o face nevastă-ta cu tine, cu tine vorbesc?".

În cele din urmă s-a decis amânarea afilierii definitive a CS Universitatea Craiova până când Comisia Juridică îşi va spune punctul de vedere.

Printre cele 42 de cluburi afiliate se află CSM Câmpina, CS Atletic Bradu, Callatis Mangalia sau CS Ineu.

Au fost dezafiliate 39 de grupări, printre care FCM Huşi, CSM Focşani, FCM Turda, FC Olt SA, FC Caracal, CSM Focşani, CSM Râmnicu Sărat, FC Unirea Câmpina, CS Jiul Petroşani, FC Argeş SA, CS Otopeni, CS Turnu Severin sau CS Luceafărul Oradea.

În cazul dezafilierii SC Politehnica Timişoara SA, societate aflată în insolvenţă, juristul Adrian Stângaciu a propus suspendarea dezafilierii, după ce la sediul federaţiei s-a primit o cerere în acest sens printr-un executor judecătoresc. Solicitarea a fost aprobată, iar SC Politehnica Timişoara SA va trebui să aducă dovezi privind planul de reorganizare aprobat.

UPDATE 11:50 FRF: Numărul membrilor afiliaţi prezenţi la AG a crescut la 171

Un număr de 171 de membri afiliaţi, dintr-un total de 224, sunt prezenţi la Adunarea Generală a Federaţiei Române de Fotbal, de astăzi, de la Casa Fotbalului, a precizat Mircea Sandu, după ce iniţial s-a anunţat un număr de 168 de membri.

La aproximativ o oră de la începerea alegerilor s-a efectuat o nouă numărătoare, constatându-se că numărul membrilor afiliaţi prezenţi în sală a crescut cu încă trei.

Pentru ca alegerile să aibă loc era nevoie de prezenţa a cel puţin 150 de membri.

UPDATE 11:30  Iacob (Progresul) a cerut amânarea alegerilor până ce echipa lui Popescu va desemna un nou candidat

Reprezentantul clubului de copii şi juniori Progresul Bucureşti, Tudor Iacob, a solicitat, miercuri, în cadrul Adunării Generale a FRF, amânarea alegerilor până când unul dintre membrii echipei lui Gheorghe Popescu îşi poate depune candidatura.

"Trebuie să observăm că Gică Popescu a reprezentat o echipă, vă spune ceva Generaţia de Aur? Faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat, nu înseamnă că nu putem amâna alegerile, având în vedere că acesta este punctul principal al Adunării Generale şi să le dăm o şansă celor din Generaţia de Aur. Domnul Avram a spus că nu i-ar conveni să nu câştige pe teren această luptă", a spus Iacob.

În replică, Mircea Sandu i-a cerut lui Iacob să-şi expună din nou punctul de vedere după ce fiecare candidat se va adresa Adunării Generale. "Am să vă rog în partea a doua să vă spuneţi punctul de vedere legat de ceea ce înseamnă partea de vot", a completat Sandu.

Pe de altă parte, Augustin Păcurar (Naţional Sebiş), Nicolae Manea (Rapid) şi Cornel Şfaiţer (FC Botoşani) au fost desemnaţi să facă parte din comisia de numărare a voturilor. Totodată, Constantin Anghelache (Dinamo), Vasile Micu (AJF Constanţa) şi Dan Tulpan (Gloria Buzău) vor întocmi procesul verbal al votului pentru şefia FRF.

Mircea Sandu la AG: Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa şi nu cum vă spune un grup de interese

Preşedintele în exerciţiu al FRF, Mircea Sandu, le-a transmis, miercuri, membrilor federaţiei să voteze noul preşedinte aşa cum le dictează conştiinţa şi nu cum le spune vreun grup de interese.

"Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa şi nu cum vă spune un grup de interese. Viitorului preşedinte îi va rămâne această moştenire. Luptaţi împotriva pariurilor ilicite şi a discriminării. Nu trebuie decât să slujim interesele fotbalului românesc. Fiţi o familie adevărată şi frumoasă", le-a transmis Sandu celor 168 de membri afiliaţi prezenţi la Adunarea Generală a FRF.

Membrii afiliaţi trebuie să aleagă viitorul preşedinte dintre cinci candidaţi: Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu.

Adunarea Generală a început după ce s-a încheiat şedinţa Comitetului Executiv al FRF, întrunit pentru a lua act de faptul că unul dintre candidaţi, Gheorghe Popescu, nu va mai putea participa la alegeri.

La AG participă şi Carmen Tocală, secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, dar şi fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir.

De asemenea, este prezent şi vicepreşedintele UEFA, Mario Lefkaridis.

La alegerile pentru preşedinţia FRF îşi anunţaseră participarea şase candidaţi: Gheorghe Popescu, Gheorghe Chivorchian, Vasile Avram, Marcel Puşcaş, Răzvan Burleanu şi Sorin Răducanu. Altor doi candidaţi, Paul Zarna şi Octavian Popescu, le-au fost respinse dosarele deoarece nu au îndeplinit condiţiile obligatorii din statutul FRF.

Actualul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a anunţat că nu mai doreşte încă un mandat la şefia instituţiei, dar a precizat că îl sprijină la alegeri pe Gheorghe Popescu.

În urma condamnării în dosarul transferurilor, Gheorghe Popescu nu va mai putea candida la funcţia de preşedinte al FRF.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici