Andone, Manu şi Mihăescu, contracte pe cinci luni cu Al-Ettifaq

Tehnicienii români Ioan Andone, Ion Manu şi Iulian Mihăescu au semnat contracte valabile pentru cinci luni cu drept de prelungire pe încă un sezon cu gruparea saudită Al-Ettifaq Dammam, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, apropiaţi ai antrenorilor.

Urmărește
99 afișări
Imaginea articolului Andone, Manu şi Mihăescu, contracte pe cinci luni cu Al-Ettifaq

Manu (s), Andone şi Mihăescu, contracte pe cinci luni cu Al-Ettifaq (Imagine arhivă: Mediafax Foto)

Obiectivul antrenorului principal Ioan Andone pentru cele cinci luni de contract este calificarea în semifinalele Cupei Prinţului Faisal şi clasarea între primele patru echipe în campionat, ultima performanţă permiţând calificarea în Cupa Campionilor Golfului.

Andone va debuta pe banca tehnică a lui Al-Ettifaq, sâmbătă, într-un meci contând pentru etapa a III-a a grupei D a Cupei Prinţului, împotriva celor de la Abha. În acest moment, Al-Ettifaq ocupă locul doi din trei în grupa D a Cupei Prinţului cu o victorie şi o înfrângere, la şase puncte de liderul Al-Nasr, dar cu un meci mai puţin disputat. În semifinale se va califica doar echipa de pe locul 1.

În campionatul Arabiei Saudite, Al-Ettifaq se află pe locul cinci, cu 20 de puncte, la 16 puncte de liderul Al-Ittihad şi la 15 puncte de echipa lui Cosmin Olăroiu, Al-Hilal. Locurile trei şi patru sunt ocupate de Al-Shabab şi Al-Nasr, cu 29, respectiv 21 de puncte.

Pe plan intern, Al-Ettifaq a câştigat campionatul Arabiei Saudite de două ori, în 1983 şi 1987, iar Cupa Prinţului o singură dată, în 1965, în timp ce pe plan extern gruparea din Dammam s-a impus de trei ori în Cupa Campionilor Golfului, ultima oară în 2006.

Al-Ettifaq îşi dispută meciurile de pe teren propriu pe stadionul "Prinţul Mohammed ben Fahd", care are o capacitate de 35.000 de locuri, fiind al doilea ca mărime din Arabia Saudită, după "Regele Fahd International", a cărui capacitate este de 67.000 de locuri.

Ioan Andone, care nu mai pregătise o echipă de la demiterea sa de la CFR Cluj de la sfârşitul lunii august, se află la prima experienţă ca antrenor în zona Golfului, în timp ce Ion Manu a mai pregătit pe Al-Nasr la mijlocul anilor '90, când alături de tehnicianul Ilie Balaci a câştigat Cupa Campionilor Golfului.

Dammam este un oraş situat pe coasta de est a Arabiei Saudite, având o populaţie de aproximativ 100.000 de locuitori, dar care ajunge cu tot cu zona metropolitană la aproape 750.000 de persoane. Dammam este al doilea port ca mărime din Arabia Saudită, după Jeddah, care se află la Marea Roşie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici