- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Andreea Răducan: Dacă nu luam Nurofenul, nu mai ieşea lumea în stradă să mă susţină
Fosta campioană olimpică Andreea Răducan a declarat, miercuri, că încearcă să privească partea plăcută a scandalului de dopaj în care a fost implicată la JO de la Sydney 2000, precizând că dacă nu ar fi luat pastila de Nurofen nu ar mai fi ieşit lumea în stradă să o susţină.
Andreea Răducan: Dacă nu luam Nurofenul, nu mai ieşea lumea în stradă să mă susţină (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)
"Eu m-am dus la medic pentru o durere de cap atunci, nici măcar nu ştiu dacă eram răcită. Dar eu încerc să privesc partea plăcută a lucrurilor, dacă nu luam Nurofelul ăla nu ne mai întâlneam azi, nu mai vorbeam despre această carte şi nu mai ieşea o lume întreagă în stradă să mă susţină", a spus Răducan la conferinţa prilejuită de lansarea volumul autobiografic "Reversul medaliei".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
Întrebată dacă intenţionează să îşi recupereze medialia de aur de la individual compus, retrasă de CIO după ce a fost depistată pozitiv cu pseudoefedrină, Andreea Răducan a răspuns: "Eu am spus mereu că lucrurile importante din viaţa mea s-au întâmplat în momentele potrivite. Voi ce aţi face în locul meu? V-aţi lua medalia înapoi? Da? Atunci o să încerc şi eu să îmi iau şi eu medalia. Nu ştiu, totuşi... preşedintele CIO, domnul Jacques Rogge, a fost preşedintele comisiei care a dat verdictul în cazul meu în anul 2000. Să mă duc acum şi să-i spun să-mi dea medalia înapoi nu are sens. Deci, deocamdată răspunsul este nu".
Aflată în sală, Simona Amânar, căreia i-a revenit medalia de aur deoarece s-a clasat a doua la individual compus, a afirmat că o va ajuta pe Andreea Răducan să îşi recapete titlul olimpic. "Dacă vrei să iei medalia înapoi, te voi ajuta cu cea mai mare plăcere. Pentru că eu am acceptat această medalie pentru că era a României. Indiferent ce vrea să faci, România are două campioane olimpice: Andreea Răducan şi eu", a spus Amânar.
Referitor la Jocurile Olimpice de la Sydney 2000, antrenorul Octavian Bellu a declarat că are un singur reproş să îi facă Andreei Răducan, faptul că nu a câştigat trei medalii de aur la acea competiţie. "Pentru antrenorul din mine, Sydney a reprezentat vârful unei cariere. De aceea nici eu nu vreau să uit, chiar dacă ne-a creat şi probleme Andreea acolo după întâmplarea respectivă. Ea îşi aduce aminte acum aşa... sigur nu continuitatea evenimentelor. Eu atât i-aş reproşa... e un singur reproş: îmi propusesem cu Andreea trei medalii de aur la Sydney. Dar după întâmplarea respectivă ei i s-au muiat picioarele, săraca, dar totuşi a dus concursul până la capăt şi tot a obţinut una. E încă o dovadă de mare caracter", a spus Bellu.
Tehnicianul a adăugat că performanţa de la Sydney este de neegalat, deoarece după acea competiţie regulamentul a fost modificat astfel încât podiumul să nu mai poată fi ocupat de reprezentatele aceleiaşi ţări. "Performanţa de la Sydney este de neegalat pentru că unul dintre efectele a ceea ce s-a întâmplat acolo este faptul că nu mai au dreptul să participe în finala la individual compus decât două reprezentante ale unei naţiuni, în aşa fel încât să nu se mai monopolizeze podiumul de către o singură ţară", a explicat Octavian Bellu.
Prezentă la conferinţa de presă, antrenoarea Mariana Bitang a rememorat o întâmplare cu Andreea Răducan din timpul Jocurilor Olimpice din anul 2000. "Ţin minte că atunci, la Sydney, când se apropia procesul, stăteam noaptea la hotel, eu cu Andreea ne uitam la BBC sau CNN, iar ea mi-a spus: «Am fost trei zile campioană mondială şi nu m-a băgat nimeni în seamă, iar acum, dintr-o dată, am ajuns vedetă»", a spus Bitang.
La conferinţa organizată cu ocazia lansării cărţii "Reversul medaliei" a Andreei Răducan au mai fost prezenţi: Nicolae Vieru, Simona Amânar, Maria Olaru, Andreea Isărescu, Andreea Cacovean, Corina Ungureanu, Otilia Bădescu, Carmen Bunaciu, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo, Monica Iagăr, Doina Ignat, Cristian Ţopescu, Mircea Badea, Carmen Brumă, precum şi mama Andreei Răducan, Simina, şi fratele Sorin.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.