Prima pagină » Sport » Athletic Bilbao şi Malaga s-au calificat în optimile Cupei Spaniei

Athletic Bilbao şi Malaga s-au calificat în optimile Cupei Spaniei

Formaţiile Athletic Bilbao şi Malaga s-au calificat în optimile de finală ale Cupei Spaniei, în urma rezultatelor înregistrate, joi, în manşa secundă a 16-imilor competiţiei.
Athletic Bilbao şi Malaga s-au calificat în optimile Cupei Spaniei
Leila Bolat
19 dec. 2014, 09:26, Sport

Athletic Bilbao a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Alcoyano, din al treilea eşalon. Golul a fost marcat de Viguera, în minutul 39. În tur, cele două formaţii au terminat la egalitate, scor 1-1.

Malaga s-a impus, tot pe teren propriu, scor 4-1, în faţa echipei Deportivo La Coruna. Golurile au fost marcate de Santa Cruz ’51, ’68, Recio ’59 şi Camacho ’90+3 pentru învingători, respectiv Postiga ’57 pentru oaspeţi. În tur, scorul a fost 1-1.

În optimile de finală s-au mai calificat formaţiile Real Madrid, FC Sevilla, FC Valencia, Celta Vigo, FC Barcelona, Almeria, Getafe, Espanol Barcelona, Levante, Granada, Real Sociedad, Villarreal, Atletico Madrid şi Elche.