Prima pagină » Sport » Atleţii ruşi şi bieloruşi vor fi excluşi din Diamond League

Atleţii ruşi şi bieloruşi vor fi excluşi din Diamond League

Organizatorii competiţiei de atletism Diamond League au anunţat că au interzis participarea atleţilor ruşi neutri (ANA) şi a atleţilor belaruşi la evenimentele din competiţie, în urma invaziei Rusiei în Ucraina.
Atleţii ruşi şi bieloruşi vor fi excluşi din Diamond League
Rafael Hekman
18 mart. 2022, 11:45, Sport

La începutul acestei luni, World Athletics a interzis sportivilor, personalului de sprijin şi oficialilor din cele două ţări să participe la toate evenimentele în viitorul apropiat şi a precizat că sancţiunea a inclus şi atleţii ruşi care aveau statutul ANA în 2022.

„Reuniunile WANDA Diamond League au acceptat recomandarea consiliului de administraţie ca sportivii ruşi autorizaţi neutri (ANA) şi atleţii din Belarus să fie excluşi de la toate reuniunile Diamond League în viitorul apropiat”, au declarat organizatorii.

„Această recomandare… reflectă problemele practice şi logistice cu care s-ar putea confrunta reuniunile dacă atleţii ANA din Rusia şi atleţii din Belarus ar fi invitaţi să concureze.

Federaţia rusă de atletism a fost suspendată de World Athletics din 2015 din cauza încălcărilor legate de dopaj, iar concurenţilor săi nu li s-a permis să concureze sub drapelul ţării la evenimente internaţionale.

Comitetul Internaţional Olimpic a recomandat ca evenimentele din Rusia să fie anulate sau relocate, iar atleţii ruşi şi belaruşi să nu participe sau să concureze sub un steag neutru.

Multe organisme sportive au mutat evenimente şi au suspendat echipele sau sportivii ruşi şi belaruşi de la competiţii, în timp ce sponsorii au reziliat contractele în semn de protest faţă de război.

Atleţii ruşi şi belaruşi sunt, de asemenea, excluşi de la Campionatele Mondiale de Atletism în sală, care încep vineri la Belgrad.