După ce a eliminat-o luni, în sferturile de finală, pe germana Nina Mittelham, vicecampioana europeană en titre, Bernadette Szocs a câştigat marţi şi semifinala împotriva polonezei Natalia Bajor. Szocs s-a impus cu un categoric 4-0 (11-6, 11-9, 11-3, 11-5), după nici 25 de minute de joc.
În cealaltă semifinală, Elizabeta Samara a fost învinsă de reprezentanta statului Monaco, Yang Xiaoxin, scor 4-0 (11-9, 11-5, 11-9, 11-4).
Astfel, Bernadette Szocs va juca finala împotriva lui Yang Xiaoxin. În confruntările directe, Yang Xiaoxin conduce cu 3-0, două meciuri având loc chiar anul acesta. Până acum Szocs nu a reuşit să câştige niciun set în faţa adversarei pe care o va întâlni marţi seara de la ora 19.30.
În finala mică. Elizabeta Samara o întâlneşte pe Natalia Bajor, de la ora 17.30. Cele două nu s-au mai confruntat până acum în comptiţii oficiale.