Prima pagină » Sport » BOX: Preşedintele AIBA şi-a anunţat demisia

BOX: Preşedintele AIBA şi-a anunţat demisia

Preşedintele-suspendat al Asociaţiei Internaţionale de Box (AIBA), Wu Ching-kuo, a anunţat, luni, că va demisiona din orice funcţie pe care o ocupă în cadrul forului mondial pentru a "rezolva problemele de management" la nivel de conducere.
BOX: Preşedintele AIBA şi-a anunţat demisia
Claudiu Giurgea
20 nov. 2017, 15:29, Sport

Wu, care va fi înlocuit de actualul preşedinte interimar Franco Falcinelli, a declarat într-o conferinţă organizată la sediul AIBA că se va retrage din toate funcţiile pe care le are în conducerea forului mondial şi va renunţa la toate procesele pe care le-a intentat federaţiei, atât la comisile disciplinare cât şi în instanţele civile.

„Mă retrag pentru că acest lucru este atât în interesul AIBA cât şi al boxului, dar rămân angajat să garantez o predare uşoară pentru noua conducere”, a declarat Wu, în vârstă de 70 de ani, dintre care ultimii 11 la conducerea AIBA.

AIBA va convoca un congres extraordinar cu federaţiile naţionale membre, pe 27 ianuarie, la Dubai, pentru a examina modificările propuse în timpul guvernării lui Wu.

Wu a fost suspendat provizoriu de o comisie disciplinară luna trecută, după o plângere din partea a 11 membri ai comitetului executiv AIBA, care au pretins că Wu a „încălcat şi continuă să încalce diferitele prevederi ale Statutului şi Codurilor AIBA”.

AIBA a fost măcinată de luni de zile de conflictul intern dintre preşedintele Wu şi ceilalţi membri ai Comitetului Executiv. Aceştia au încercat, în luna iulie, să-l demită pe taiwanez, însă nu au reuşit.