- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (27.05.2014, 16:37)
- Adrian Petculescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Burleanu despre Sandu: O persoană ahtiată după bani şi funcţii, cu activitate antinaţională. Preşedintele FRF dezvăluie ce beneficii are Mircea Sandu
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că predecesorul său la conducerea federaţiei, Mircea Sandu, este "o persoană ahtiată după bani şi funcţii", care are o activitate "contraproductivă" şi "antinaţională" ca membru al Comitetului Executiv al UEFA.
Urmărește
351 afișări
Burleanu despre Sandu: O persoană ahtiată după bani şi funcţii, cu activitate antinaţională (Imagine: Răzvan Lupică/Mediafax Foto)
"Mandatul vechiului preşedinte se încheie în momentul în care a luat sfârşit Adunarea Generală de alegeri, astfel că Mircea Sandu ar trebui să înţeleagă jocul democratic în care ne aflăm, pentru că altfel ar trebui ca de fiecare dată când cineva capătă voce să organizăm alegeri. Ce aşteptări poţi să mai ai din partea unor asemenea persoane, când vezi cât de ahtiate sunt după bani şi funcţii? Eu cred că poziţia actuală de care se bucură la nivel european nu face deloc bine României. Aceste lucruri au ieşit la suprafaţă şi vor ieşi în continuare în urma auditului pe care l-am comandat. Oare să-i fie teamă domnului Mircea Sandu de rezultatele acestui audit financiar?", a afirmat actualul şef de la Casa Fotbalului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Burleanu îl acuză pe Sandu că a informat forul european de faptul că noua conducere a FRF nu a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, ceea ce reprezintă o "reacţie antinaţională".
"Am văzut în această perioadă de timp o reacţie contraproductivă şi în acelaşi timp antinaţinonală aş putea să spun - şi am proprietatea termenilor - în ceea ce priveşte comportamentul unor oameni care şi-ar dori să fie consideraţi oameni de onoare ai fotbalului românesc. Cum altfel ar putea fi interpretă luarea poziţiei de către un român în cadrul Comitetului Executiv (n.r. - al UEFA), care să vină să spună că noul preşedinte al FRF nu a fost încă înregistrat la Tribunalul Bucureşti, iar noua conducere a FRF şi toate documentele care vin dinspre noua conducere a FRF nu pot fi luate în considerare. Şi vorbim de o simplă înregistrare. Şi vă aduc aminte că alegerile din 2005 au fost înregistrate la tribunal în 2012, iar rezultatul alegerilor din 2010 a fost înregistrat tribunal în acelaşi an 2012. Şi n-am auzit pe nimeni să vină să spună că noua conducere nu a fost înscrisă. Dar înţeleg, mesajul de solidaritate este unul puternic, de solidaritate a profitului personal, când acesta este afectat, e normal să strige ca din din gură de şarpe că noua conducere nu vrea să-i facă jocurile", a spus Burleanu.
Beneficiile de care se bucură Mircea Sandu ca preşedinte de onoare al FRF, cuprinse într-un contract încheiat înainte de alegerile din 5 martie, vor fi supuse aprobării viitoarei Adunări Generale a FRF, a menţionat Burleanu. El susţine că FRF trebuie să cheltuiască anual aproape 500.000 de euro pentru Mircea Sandu, bani care puteau fi folosiţi pentru dezvoltarea fotbalului românesc, nu în beneficiul unei persoane.
"Se va afla pe ordinea de zi a Adunării Generale care va fi convocată în data de 28 iunie. Pentru că mi se pare de bun simţ ca membrii afiliaţi să se pronunţe în ceea ce priveşte aceste facilităţi financiare la care domnul Mircea Sandu are acces. Pentru că, aşa cum aţi văzut şi dumneavoastră, nu vorbim de doar 5.000 de euro lunar, ci vorbim de o sumă care ne duce la aproximativ 40-50.000 de euro lunar. Cam aceasta înseamnă cheltuiala unui onorabil preşedinte pentru bugetul FRF. Ceea ce ne duce peste jumătate de milion de euro anual. Această sumă nu a fost aprobată de Adunarea Genarală în bugetul aprobat în 5 martie. Prin urmare, am nevoie de votul şi de confirmarea Adunării Generale ca să pot să-mi asum o asemenea cheltuială. Dacă membrii afiliaţi consideră că FRF îşi permite 40.000 de euro lunar ca să se ducă în benficiul unei persoane în detrimentul dezvoltării fotbalului ropmânesc, nu am nimic împotrivă. Dacă Adunarea Generală mă mandatează să semnez lună de lună aceste sume de bani, nu am nimic împotrivă. Dar eu cred că fotbalul românesc are nevoie de aceste resurse mai mult decât orice", a declarat Răzvan Burleanu.
El a detaliat o parte din beneficiile lui Mircea Sandu şi a precizat că vor apărea numeroase nereguli comise de fostul preşedinte al FRF în timpul mandatelor sale, în urma finalizării auditului financiar.
"În primul rând, 5.000 de euro plus taxe şi cunoaşteţi şi voi care este nivelul taxelor din România. Doi angajaţi cu salarii de vreo 25.000 de lei net, adăugaţi taxele. Maşină de lux, combustibil... Nu a renunţat la maşină domnul Mircea Sandu, se pare că nu vrea să meargă pe jos. Un birou pe care dacă l-am închiria ne-ar aduce 1.000-1.500 de euro şi poate chiar mai mult. Călătorii, fiindcă îi cade coada domnului Mircea Sandu, doar la business şi cu o diurnă de 500 de euro pe zi. Vă spun acum de banii pe care eu trebuie să îi semnez. Dacă domnul Mircea Sandu îmi spune că vrea să plece în Bahamas, că are loc acolo vreo conferinţă, eu trebuie să îi semnez o călătorie la business şi o diurnă de 500 de euro pe zi. Ei bine, bugetul federaţiei nu îşi permite un asemenea lucru şi cu siguranţă elemente suplimentare de acest tip le veţi vedea atunci când acest audit financiar va ieşi la suprafaţă. Aceasta este solidaritatea în interes personal a lui Mircea Sandu", a mai spus Burleanu.
Răzvan Bulreanu este convins, după ce s-a consultat cu jurişti, că beneficiile lui Mircea Sandu pot fi contestate şi anulate şi l-a mai acuzat pe acesta că este dispus să facă orice pentru a-şi păstra locul în Comitetul Executiv al UEFA, care, de asemenea, îi aduce venituri consistente.
"Acel contract este din punctul meu de vedere un contract oneros, care nu a fost aprobat de Adunarea Generală. M-am consultat cu jurişti, cu avocaţi de primă mână din România, astfel încât din punctul lor de vedere nu am pierde cei 500.000 de euro. Ca să înţelegeţi cât de mult îşi doreşte Mircea Sandu să continue în Comitetul Executiv al UEFA - în ciuda faptului că România, vă asigur, că nu se bucură şi nu s-a bucurat de o imagine prea bună şi acest lucru vi-l spun prin întâlnirile pe care le-am avut în toate această perioadă de timp cu preşedinţi de federaţii, dar şi alte discuţii... Dintr-o ahtiere profundă pentru această funcţie din Comitetul Executiv, care îi aduce undeva la o sută de mii de euro anual, a început să trimită faxuri, mail-uri prin Europa preşedinţilor de federaţii, care mă sună şi mă întreabă: «Uitaţi, domnul Mircea Sandu vrea să îl susţinem pentru funcţia de membru în Comitetul Exeutiv al UEFA, dar nu s-au înscris candidaţii». Tocmai pentru ca la un moment dat să scoată aceste hârtii, poate antedatate, că era o practică, şi să zică: «Uitaţi, domnule Burleanu, ce susţinere am eu întreaga Europă». Repet, o persoană ahtiată după bani şi funcţii care face apel în momentul de faţă la o solidaritate şi bineînţeles la o continuare a căpuşării federaţiei", a adugat preşedintele FRF.
Mircea Sandu a fost invitat la finala Cupei României, dar a preferat să meargă la finala Ligii Campionilor, pentru dineul organziat cu acel prilej, l-a mai acuzat Burleanu pe preşedintele de onoare al FRF: "L-am invitat la finala Cupei României. Însă domnul Mircea Sandu, o persoană ahtiată după bani şi funcţii, preferă să se ducă la dineul Champions League în loc să vină la finala Cupei României".
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, Burleanu l-a comparat pe Sandu cu un şoarece, care ar trebui eliminat printr-un proces de deratizare.
"Nu pot să nu remarc declaraţia unui onorabil care spunea că nu vrea să fie călcat pe coadă. Există câteva principii fundamentale pe care trebuie să le respecţi când te muţi într-o casă. În primul rând trebuie să faci o deratizare sănătoasă, astfel încât să fii sigur că nu mai găseşti niciun şoarece pe care să-l calci pe coadă şi care are scopul de a-ţi roade temeliile clădirii. În plus trebuie să asiguri fluxul de utilităţi şi în acelaşi timp să îţi consolidezi foarte bine pereţii clădirii şi de data aceasta a organizaţiei pe care o conduc", a spus Burleanu.
El a afirmat că de când se află la conducerea federaţiei a schimbat metodele de lucru, astfel ca profitul să ajung în beneficiul FRF, nu în cel al unor persoane, cum se întâmpla înainte de alegerile din 5 martie.
"Am văzut un mesaj puternic de solidaritate al domnului Mircea Sandu. Chiar îi înţeleg poziţia pentru că în toată această perioadă de timp, începând din 5 martie, de când sunt la conducerea FRF, am reuşit să schimb metodele de lucru, să plasez oamenii pe traiectorii de performanţă şi pe traiectorii de noi comportamente în ceea ce priveşte modul de funcţionare al unei federaţii şi să lucrăm pornind de la ideea de profit al instituţiei. Altfel spus, solidaritatea pentru profitul personal se destramă pe zi ce trece. Aceasta este şi ideea pe care o înţeleg, de ce acest apel la solidaritate al domnului Mircea Sandu", a precizat conducătorul de la Casa Fotbalului.
Burleanu a răspuns astfel ameninţărilor lui Mircea Sandu, care afirmase că poate prelua oricând atribuţiile de preşedinte executiv al FRF, deoarece noua conducere a instituţiei nu a fost validată de tribunal.
"Dar acum, dacă încep să mă calce pe coadă, e periculos pentru ei. Cum să nu fie o problemă nevalidarea? Vedeţi ce atribuţii are el? Lasaţi-mă cu Răzvan Burleanu, el nu reprezintă nimic în fotbalul românesc. Nu mă pasionează subiectul Burleanu. Ceea ce declară ei în presă este o încercare de a mă discredita, dar e greu să mă discrediteze ei pe mine. Eu sunt azi preşedintele în exerciţiu al federaţiei şi el declară peste tot că îmi doresc să fiu preşedinte. Sunt preşedinte, dar nu mai vreau. Până la 23 iunie sunt preşedintele în exerciţiu, nu mi-am dat demisia, nu am fost demis. Deci dacă vreau mâine mă duc în birou şi mă ocup de activităţuile de acolo, dar nu mai vreau. Să fie bine înţeles pentru toată lumea. Eu dacă mă apuc, nu le mai dau drumul din mână. Deci nu mai îmi pronunţaţi numele domnilor din administraţie. Nu am nevoie de niciun fel de reclamă", a declarat Sandu, luni, la Sport.ro.
Mai mult, într-o scrisoare deschisă adresată prietenilor fotbalului, preşedintele de onoare al FRF, Mircea Sandu, a făcut un apel către "suporteri, mass-media, membri asociaţi" ai federaţiei, pentru a fi solidari în faţa "minciunii" şi "nedreptăţii" de care dă dovadă noua conducere "nevalidată" de la Casa Fotbalului.
Răzvan Burleanu a fost ales, la 5 martie, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF). La alegeri nu a mai participat candidatul susţinut de Sandu, Gheorghe Popescu, fostul internaţional fiind condamnat în Dosarul transferurilor la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare.
La o lună după alegeri, între noul şi fostul conducător al FRF a izbucnit un conflict, după ce Burleanu l-a acuzat pe Sandu că este în spatele deciziei AJF Giurgiu de a contesta validarea la tribunal a noii conduceri a federaţiei.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe