Câştigătorul Turului Turciei, suspendat provizoriu după ce a fost depistat pozitiv

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a anunţat, luni, pe site-ul oficial, că rutierul turc Mustafa Sayar, câştigătorul Turului Turciei în acest an, a fost suspendat provizoriu deoarece a fost depistat pozitiv la un control efectuat în martie.

Urmărește
79 afișări
Imaginea articolului Câştigătorul Turului Turciei, suspendat provizoriu după ce a fost depistat pozitiv

Mustafa Sayar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit sursei citate, laboratorul din Chatenay-Malabry a descoperit EPO într-un eşantion de urină prelevat de la sportiv în timpul Turului Algeriei, la 11 martie.

Suspendarea provizorie este valabilă până când o comisie a federaţiei turce va hotărî dacă Sayar a încălcat regulamentele antidoping.

Mustafa Sayar are dreptul de a solicita analiza eşantionului B.

În cazul în care contraexpertiza va confirma că Sayar s-a dopat, sportivul turc va pierde toate rezultatele de la începutul sezonului şi titlul în Turul Turciei, competiţie ce a avut loc în luna aprilie.

Echipa lui Sayar, Torku, s-a aflat în centrul unor polemici şi în 2012, când Ivailo Gabrovski a fost depistat pozitiv cu EPO la câteva săptămâni după ce a câştigat Turul Turciei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici