Cazul Carneiro - Mourinho va fi discutat în comisia medicală a FIFA, la 11 septembrie

Cazul al căror protagonişti au fost medicul echipei Chelsea Londra, Eva Carneiro, şi tehnicianul Jose Mourinho va fi discutat în comisia medicală a FIFA, în data de 11 septembrie, informează bbc.com.

Urmărește
137 afișări
Imaginea articolului Cazul Carneiro - Mourinho va fi discutat în comisia medicală a FIFA, la 11 septembrie

FIFA (Foto: Hepta / Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, comisia îşi va arăta susţinerea faţă de medicii care acţionează pentru binele jucătorilor.

"Acesta este încă un exemplu al situaţiei dificile a medicului unei echipe. Vreau să discut cu colegii mei şi să vedem dacă trebuie să pregătim o declaraţie din perspectiva medicilor pentru a ajuta doctorii cluburilor de fotbal", a declarat preşedintele comisiei, Michel D'Hooghe.

În data de 14 august, tehnicianul formaţiei Chelsea Londra, Jose Mourinho, declara că medicul Eva Carneiro şi fizioterapeutul Jon Fearn nu se vor afla pe bancă la un meci cu Manchester City, dar că asta nu înseamnă că nu se vor mai afla deloc alături de echipă.

Jose Mourinho îi consideră pe cei doi vinovaţi pentru faptul că Chelsea a evoluat temporar în nouă jucători la o partidă cu Swansea City. Chelsea avea un jucător mai puţin pe teren, Courtois fiind eliminat, în momentul în care Eden Hazard a rămas întins pe gazon după un contact cu Sigurdsson. Eva Carneiro şi Jon Fearn s-au repezit să îi acorde îngrijiri lui Hazard, Chelsea rămânând temporar în nouă jucători. Mourinho a avut o reacţie nervoasă faţă de cei doi, în timp ce aceştia îi acordau îngrijiri lui Hazard.

"Am fost nemulţumit de staful meu medical. A fost impulsiv şi naiv. Dacă eşti doctor şi stai pe bancă, trebuie să înţelegi jocul. Dacă intri pe teren pentru a trata un jucător, trebuie să fii sigur că acel jucător are o problemă serioasă. Eram sigur că Eden nu are nimic serios. A primit o lovitură şi era foarte obosit. Staful meu medical m-a lăsat cu opt jucători de câmp pe contraatac şi asta ne putea costa", a declarat Mourinho după meciul cu Swansea.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici