Fanii care au călătorit la Carrow Road au scandat numele lui Roman Abramovici la câteva ore după ce s-a anunţat că proprietarul rus al lui Chelsea a fost sancţionat de guvernul britanic.
Pe teren, jucătorii lui Chelsea au răspuns printr-un fotbal eficace la una dintre cele mai dramatice zile din istoria de 117 ani a clubului, luând un avans de 2-0 din primele 15 minute.
Trevoh Chalobah a deschis scorul în minutul 3, după ce a reluat centrarea din corner a lui Mason Mount, înainte ca Havertz să-l servească pe acelaşi Mount, pentru al optulea său gol al sezonului.
Norwich a fost mult mai bună după pauză şi Teemu Pukki a dat speranţe echipei sale, marcând din penalty, după un henţ în careu al lui Chalobah.
Havertz a adus liniştea în tabăra londoneză, marcând al treilea gol pentru Chelsea şi securizând toate cele 3 puncte.
În timp ce victoria a întărit poziţia lui Chelsea pe locul trei, Norwich este la cinci puncte de zona de siguranţă cu doar 10 meciuri rămase de jucat.