Claudiu Niculescu a refuzat funcţia de antrenor secund al echipei Dinamo

Fostul fotbalist Claudiu Niculescu a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că a refuzat funcţia de antrenor secund propusă de conducerea FC Dinamo, el precizând că doreşte să îşi continue cariera de antrenor principal la o echipă mai mică.

Urmărește
206 afișări
Imaginea articolului Claudiu Niculescu a refuzat funcţia de antrenor secund al echipei Dinamo

Claudiu Niculescu (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

"M-am întâlnit cu conducerea clubului Dinamo, dar am refuzat funcţia de secund pentru că vreau să îmi continui cariera de antrenor principal. Vreau să acumulez experienţă şi să revin la Dinamo ca principal peste câţiva ani. Nu vreau să se înţeleagă faptul că am refuzat o colaborare cu nea Cornel (n.r. - antrenorul Cornel Ţălnar). Eu am o relaţie de prietenie de mai mulţi ani cu nea Cornel, dar pur şi simplu acum am ales să îmi văd de drumul meu", a explicat fostul antrenor al echipei Universitatea Cluj.

Niculescu le-a transmis suporterilor că îşi doreşte să se întoarcă la Dinamo, dar acum nu era momentul. "Îmi pare rău că nu îi pot reîntâlni, dar nu era momentul. Vreau să iau antrenoratul pas cu pas, iar peste câţiva ani, după ce voi acumula experienţă, să conduc pe Dinamo. Dacă se va dori asta, bineînţeles", a spus Niculescu.

El a adăugat că are o ofertă pentru preluarea unei formaţii din Liga a II-a, dar nu a dorit să dezvăluie numele acesteia.

FC Dinamo a anunţat, joi seară, pe site-ul oficial, că convenit cu antrenorul principal Dorinel Munteanu, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale. "Mulţumim, Dorinel Munteanu! FC Dinamo Bucureşti şi antrenorul principal Dorinel Munteanu au convenit în această după-amiază, pe cale amiabilă, întreruperea raporturilor contractuale", a anunţat Nicolae Badea, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare.

Dorinel Munteanu a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo la 14 noiembrie, când a semnat un contract pe doi ani şi jumătate. El urmează să fie instalat în funcţia de antrenor principal al formaţiei Mordovia Saransk din Rusia. 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici