Potrivit organizatorilor, publicul va putea să îi asculte pe cei doi şi să descopere poveşti din culisele carierelor lor impresionante. Evenimentul va avea loc în data de 16 iunie, de la ora 14.00, în BTarena.
Taxa de participare costă 100 de lei, iar jumătate din valoarea fiecărui bilet vândut va fi donată către susţinerea activităţii Fundaţiei Nadia Comăneci.
Cei doi tenismeni celebri sunt invitaţii speciali ai Sports Festival la demonstrativul de tenis. Ei vor juca pentru prima dată în faţa publicului din România, iar formula de patru, alături de Simona Halep şi Andrei Pavel, este o premieră globală. Spectacolul de tenis va avea loc cu o zi înainte de Masterclass, în 15 iunie, de la ora 18.00, în BT arena.
De-a lungul ediţiilor anterioare ale Sports Festival, publicul a putut vedea la Masterclass profesionişti din sport dedicaţi profesiei lor, cu rezultate excepţionale: Darren Cahill, Patrick Mouratoglou, Ana Maria Brânză.
Sports Festival va găzdui cea de-a doua etapă a circuitului Grand Prix România. Competiţia de şah rapid se va desfăşura între 13-14 iunie, în sala BT Arena şi are un fond de premii impresionant ce se ridică la 30.000 de euro.
Simultan cu acest circuit se va desfăşura şi proiectul „Educaţie prin şah”, unde s-au înscris peste 3000 de profesori din mai mult de 500 de instituţii de învăţământ. Competiţia aşteaptă peste 500 de copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. Turneul va avea loc pe 13 iunie, ora 9:00, la BT Arena.
Ambele evenimente sunt organizate de Federaţia Română de Şah. Ca şi anul trecut, multiplul campion mondial Viswanathan Anand ca fi prezent la competiţia de şah de la Sports Festival.
O competiţie inovatoare de fotbal 4 la 4 – Red Bull Four 2 Score – vine la Sports Festival, pe 15 şi 16 iunie. Este al doilea an în care jucători amatori, atât bărbaţi, cât şi femei din întreaga lume îşi demonstrează abilităţile şi luptă să-şi reprezinte ţara în finala mondială care va avea loc la RB Leipzig, în Germania. „Este un joc solicitant, care nu lasă loc de ezitare. Fiecare echipă, formată din 4 membri şi o rezervă, joacă meciuri de câte 10 minute, fără pauze şi fără portar. Golurile marcate în primul şi-n ultimul minut se contorizează dublu, pentru a creşte miza jocului şi adrenalina. În cadrul Sports Festival vor avea loc 2 etape de calificări, ultimele înainte de finala naţională din 23 iunie, de la Bucureşti”, transmit organizatorii.
Începând din acest an, căţeii devin oficial participanţi ai competiţiilor Sports Festival. Iubitorii sportului care au acasă un prieten patruped au şansa de a concura împreună, în premieră, la două probe: Obstacle Run, tandem om şi câine pe un circuit cu obstacole de aproximativ 300 m, şi Dog Speed Run, o probă de alergare a căţelului spre stăpân pe un culoar de 50 m. Canicross va avea loc duminică, 16 iunie, în Parcul Central din Cluj-Napoca.
Crosul Supereroilor va avea loc duminică, 16 iunie. Participanţii vor avea din nou şansa de a-şi încerca forţele într-un cadru organizat, dar şi de a susţine o cauză nobilă: renovarea secţiei de Neonatologie a Maternităţii Stanca din Cluj-Napoca prin campania „Spitale Publice din Bani Privaţi”.
Copiii pasionaţi de fotbal se pot înscrie, cu echipele din care fac parte, la Turneul de fotbal pentru copii, categoriile Under 8 şi Under 14. Competiţia va avea loc în perioada 14-16 iunie şi este organizată de Sports Festival în parteneriat cu FC Universitatea Cluj, Federaţia Română de Fotbal şi Universitatea Babeş-Bolyai.
Finala turneului naţional de rugby Under 14 va avea loc în cadrul Sports Festival, duminică, 16 iunie, în Parcul Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. Sâmbătă, 15 iunie, va avea loc o competiţie de minirugby pentru echipe de copii U6, U8, U10 şi U12.
De asemenea, pasionaţii de beach volley se pot înscrie la Super Open-ul organizat în 15-16 iunie, în cadrul Sports Festival. Competiţia se va desfăşura la cele două terenuri de volei pe nisip amenajate în Parcul Babeş în 15-16 iunie. Startul se va da pentru 24 de echipe la categoria Amatori Masculin şi 16 echipe la categoria Amatori Feminin. Modalitatea de joc va fi tablou cu dublă eliminare.
Ca de obicei, din cadrul Sports Festival nu vor lipsi concertele prin care publicul va fi invitat la mişcare prin dans. Joi, 13 iunie, la ora 20.00, pe scena principală a evenimentului, vor urca cei de la Voltaj. Vineri, atmosfera va fi întreţinută de Ami, iar sâmbătă de MC Dylma. În ultima zi a festivalului, distracţia începe cu Zurli Show, iar apoi continuă de la ora 20.00 cu Otravă şi Andreea Esca.
Sports Festival ajunge în 2024 la cea de-a cincea ediţie. În 2023, a atras un număr record de participanţi: peste 150.000 de copii şi adulţi au descoperit şi s-au bucurat de un întreg univers al sportului. Festivalul înseamnă 4 zile dedicate sportului care includ activităţi de iniţiere, provocări sportive, super campioni faţă în faţă cu fanii, la Sports Talks, masterclassuri dedicate profesioniştilor, crosul Supereroilor, competiţii, parada cluburilor sportive şi evenimente demonstrative care transformă sportul într-un adevărat spectacol.