Codrea: Am luat două goluri din învălmăşeală, nu e vorba de tactică, ci de noroc

Fotbalistul Paul Codrea a declarat, sâmbătă seară, după înfrângerea, cu scorul de 3-2, înregistrată de naţionala României în meciul cu Serbia, că echipa antrenată de Victor Piţurcă a primit două goluri "din învălmăşeală", faze la care nu tactica a contat, ci norocul, transmite trimisul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

"Nu ne-am tăiat la 0-2, după cum aţi văzut, am revenit în joc. Golul trei a venit contrar cursului jocului, a fost greu să mai revenim. Până o să fie matematic să stăm acasă, mai avem câteva meciuri. După ce n-o să mai fie şanse, atunci o să stăm acasă. Am luat două goluri din învălmăşeală, nu e vorba de tactică aici, ci de noroc. Oricum, Serbia e o echipa valoroasă", a spus Codrea.

Paul Codrea a precizat că va evolua întotdeauna unde îl va plasa antrenorul. "Nu sunt obişnuit să joc ca atacant, ca mijlocaş ofensiv, dar o să joc întotdeauna unde o să fiu nevoit să joc, unde mă pune antrenorul. Cristi Tănase a jucat pe postul lui, îl felicit, a făcut un joc bun", a adăugat Codrea.

Reprezentativa României a pierdut, sâmbătă seară, cu scorul de 2-3, meciul susţinut, pe teren propriu, în compania selecţionate similare a Serbiei, în preliminariile Cupei Mondiale din 2010, suferind a doua înfrângere pe teren propriu în grupa a 7-a.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici