„O solicitare a LPF privind punerea în aplicare a unei prevederi din Codul Disciplinar UEFA care a fost aprobat de Comitetul Executiv. Această prevedere se referă la închiderea unei peluze sau a unei zone a unui stadion unde au loc evenimente care încalcă prevederile regulamentului. Deci, pe lângă faptele foarte grave care duc la închiderea întregului stadion, acum se poate închide o zonă anume dintr-un stadion”, a declarat Sandu.
Oficialul FRF a precizat faptul că decizia de interzicere a deplasării unor suporteri pe alte stadioane în cazul în care nu se respectă regulamentele a fost amânată până în luna martie a anului viitor. „A fost amânată până în luna martie în schimb propunerea LPF privind interzicerea deplasării suporterilor pe alte stadioane dacă nu se respectă legile. Până atunci am fost împuternicit să am un dialog cu suporterii pentru a găsi o modalitate de diminuare sau stopare a manifestărilor huliganice, rasiste, xenofobe sau calomnioase pe stadioane”, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, într-o conferinţă de presă.