- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (03.08.2019, 09:57)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Crima de la Caracal. Desfăşurarea evenimentelor oră cu oră şi ce nu pot justifica anchetatorii
Identificarea ADN-ului Alexandrei în oasele din butoiul cu cenuşă de pe proprietatea lui Gheorghe Dincă nu rezolvă în întregime cazul. În continuare rămân ore întregi neexplicate, atât din ziua de miercuri (ziua dispariţiei), cât şi joi. MEDIAFAX vă prezintă oră cu oră ceea ce s-a aflat până acum.
Urmărește
4771 afișări
Crima de la Caracal. Desfăşurarea evenimentelor oră cu oră şi ce nu pot justifica anchetatorii
Care este momentul exact când fata s-a urcat în maşina lui Gheorghe Dincă şi ce s-a întâmplat până a doua zi dimineaţă, când suspectul este surprins pe camerele de supraveghere în oraş, nu se ştie încă.
Cât agresorul se presupune că era în oraş pentru a-i cumpăra cremă pentru mâini, Alexandra reuşeşte să sune de trei ori la 112, pentru a cere ajutor. Primul apel durează 45 de secunde, al doilea - 2 minute şi 20 de secunde, iar cel de-al treilea - un minut şi 38 de secunde. În total, tânăra vorbeşte 4 minute şi 43 de secunde la 112.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
Apoi, este însă sunată nu o dată, ci de două ori de pe telefonul unui poliţist din patrula pedestră care se presupunea că se află în zona în care Alexandra ar fi fost sechestrată.
Durata celor două apeluri este încă necunoscută, iar conţinutul exact al convorbirilor, de asemenea.
Ulterior, tânăra este sunată din nou de 9 ori de către operatorii 112 şi poliţişti pe telefonul lui Gheorghe Dincă, însă aceasta nu mai răspunde.
Nici ora decesului nu e stabilită cu exactitate. În timp ce procurorii DIICOT vorbesc, într-un prim comunicat transmis în acest caz, de ora 12:00 ca fiind cea la care Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe tânără, o zi mai târziu, procurorul-şef DIICOT, Felix Bănilă, anunţa că cel mai probabil ora decesului Alexandrei este undeva “la prânz, între 12.00-13.00”.
Crima de la Caracal. Filmul evenimentelor:
MIERCURI, 24 IULIE 2019
ORA 10.00- Potrivit prietenilor săi, Alexandra a dispărut când încerca să se întoarcă acasă, la Dobrosloveni, din oraşul Caracal.
ORA 22.14 – Apar primele informaţii despre dispariţia Alexandrei Măceşanu
“A DISPĂRUT!!
Măceşanu Alexandra, în vârstă de 15 ani, din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, elevă la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Caracal, a dispărut astăzi în jurul orei 10! Ea a venit în oraşul Caracal singură şi a plecat acasă cu ocazie iar de atunci nimeni nu ştie nimic de ea. Menţionez că era îmbrăcată într-o CĂMAŞĂ STIL IE DE CULOARE ALBASTRĂ, BLUGI LUNGI, ŞI TENEŞII DIN POZA DE MAI JOS, părul este de culoare şaten deschis, şi mărimea se poate observa în fotografie. Cine a văzut-o sau ştie ceva despre ea ne poate lăsa mesaj în privat sau ne poate contacta la numarul de telefon … . Cu ajutorul dumneavoastră o putem găsi pe Alexandra. Vă rugăm din inimă distribuiţi să afle cât mai multe persoane!!!” , se arată în mesajul distribuit, la momentul respectiv, de sute de persoane. (https://www.facebook.com/photo.php?fbid=921400111532414&set=pcb.921400201532405&type=3&theater)
JOI, 25 IULIE 2019
ORA 08:40- Din imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, reiese că Gheorghe Dincă a parcat maşina la ora 8.40 pe o stradă din Caracal, acesta fiind, cel mai probabil momentul în care a plecat la farmacie (aşa cum i-a spus fetei), iar Alexandra Măceşanu a rămas singură
ORA 09:31- O altă înregistrare de pe camerele de supraveghere îl arată pe Gheorghe Dincă în momentul în care parchează maşina şi coboară, după un minut, purtând o pălărie pe cap. La un moment dat, după ce face câţiva paşi, se întoarce, pare că ia ceva din maşină şi merge pe jos, cel mai probabil pe drumul spre casă.
ORA 11:05:08 – Alexandra Măceşanu sună pentru prima oară la 112, pentru a cere ajutor, spunând că a fost violată şi sechestrată Stenogramele convorbirilor Alexandrei cu operatorul 112 au fost publicate de unchiul acesteia, Alexandru Cumpănaşu, pe Facebook:
Apel I - 25/07/2019, ora: 11:05:08 a.m.
Op. 112 (1): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Bună ziua, vreau şi eu în legătură cu poliţia!
Op. 112 (1): Ce s-a întâmplat doamnă, cum vă numiţi?
A.M.: Sunt domnişoară, am 15 ani, şi ieri am fost sechestrată de către un domn...
Op. 112 (1): Cum te cheamă?
A.M.: Măceşanu Alexandra, vă rog veniţi repede, nu ştiu unde sunt....
Op. 112 (1): Cum adică nu ştii unde eşti? În ce localitate te afli?
A.M.: În Dobro ... Aaa.. În Caracal, m-a dus în Caracal, dar nu ştiu unde exact...
Op. 112 (1) (ton ironic): Păi dă-mi un punct de reper unde te afli în Caracal, cum crezi că te găsim? ... Aloo?
A.M.: Da, staţi, nu plecaţi vă rog...
Op. 112 (1): Ai fost violată?
A.M.: (plângând) Da, am fost violată!
Op. 112 (1): Da, rămâi la telefon, dar încearcă să-mi dai un punct de reper ca să ştim exact ce ... cum te putem găsi!
A.M.: A venit, a venit, a venit...Veniţi repede, vă rog!!! Se închide apelul.
Op. 112 (1): Păi să venim unde frate în Caracal... (zgomot de fundal)? Păi ce dracu să-i fac că e în Caracal, că a răpit-o şi a dus-o în Caracal, dar nu ştie unde...şi poliţia mea vorbeşte... Dă-i asociere...
Pe fundal se aude un alt operator: 11:06:57
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal? Păi şi acuma pe unde eşti, te poţi uita? Uită-te...uită-te ...
Op. 112 (2): Dar de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi...
Op. 112 (1) către poliţie: O să vă sune imediat colega, că o avem la telefon pe altă staţie, da? O să vă sune imediat colega că încearcă să mai ia nişte date! Este răpită, dusă în Caracal, violată....
Poliţist (1): Răpită?
Op. 112 (1): Da şi încearcă colega să afle ce, pe unde s-ar afla ...
Poliţist (1): Aoleu..
Poliţist (1): Da, grăbiţi-vă..
Op. 112 (1): Da, imediat, imediat vă sună!
ORA 11:06:25 – Alexandra sună pentru a doua oară la numărul unic de urgenţă 112, pentru a cere din nou ca autorităţile să vină să o salveze
Apel II - 25/07/2019, ora 11:06:25 a.m.
Op. 112 (2): Alo, 112, ce urgenţă aveţi? Alo?
A.M.: Tot eu sunt!
Op. 112 (2): Unde eşti în Caracal?
A.M.: Am trecut, când am văzut prima dată, m-a legat la ochi şi eram pe lângă dig, pe domn îl cheamă Popescu Lucian Gabriel..
Op. 112 (2): Pe lângă dig, Popescu Lucian...păi şi acuma pe unde eşti? Te poţi uita?
A.M.: Nu pot, sunt închisă într-o cameră, văd decât o poartă..
Op. 112 (2): Ia uită-te, uită-te pe.... păi şi da de unde îl cunoşti tu pe el? Ia spune-mi..
A.M.: Deci, să vă spun, ieri am ieşit la ocazie ca să mă duc până-n oraş, şi dumnealui m-a luat la ocazie, a închis maşina şi m-a închis acolo, după aia a zis să mă ducă la el...
Op. 112 (2): Te-a luat la ocazie? Numărul la maşină...mai ţii minte ceva din numărul de la maşină?
A.M.: Nu...
Op. 112 (2): Ce maşină, ce culoare măcar?
A.M.: Maşina era gri şi avea boturile turtite...
Op. 112 (2): Cu bot turtit?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Atâta ai reţinut tu, şi acuma eşti închisă? Ai trecut pe lângă dig?
A.M.: Da, atunci când m-am uitat prima dată, dar acum nu ştiu, cred că sunt în Bold sau ceva, nu ştiu.
Op. 112 (2): Bun, ai telefonul la tine, da?
A.M.: Da, dar e la el! Eu acuma sun de pe alt număr...
Op. 112 (2): Nu contează, de unde ai tu numărul ăsta?
A.M.: Care număr?
Op. 112 (2): Ăsta de pe care mă suni. De unde?
A.M.: E telefonul lui, l-am găsit aici..
Op. 112 (2): Telefonul lui?
A.M.: Da!
Op. 112 (2): Este telefonul lui, da, bun. Ia ...
A.M.: Da doamnă vă rog trimiteţi-mi pe cineva că mi-e frică..
Op. 112 (2): Hai gata, staţi puţin, te cred, te-am înţeles, stai puţin la telefon dacă tot poţi ...
A.M.: (plângând în hohote) Mi-e frică, mi-e frică...
25/07/2019, ora 11:07:53 a.m. – apel preluat de către poliţie.
Poliţist (1): Alo
Op. 112 (2): Alo, poliţia?
Poliţist (1): Alo, a trecut pe lângă dig...
Op. 112 (2): A trecut pe lângă dig din ce am înţeles. De ieri e răpită, ăsta-i telefonul lui.
A.M.: Vă rog, veniţi cât mai repede...
Poliţist (1): Unde să venim domnişoară? Ia spuneţi-ne ...
A.M.: Poftim?
Poliţist (1): Unde, unde?
A.M.: Nu ştiu exact, Am trecut pe lângă dig, dar acum cred că sunt în Bold, că altundeva nu putea să fie...
Poliţist (1): Unde, în? Unde sunteţi?
A.M.: În Bold...
Poliţist (1): În Bold? Aaa... În judeţul Olt?
A.M.: Da uitaţi, uitaţi, staţi un pic... Am găsit o adresă, bld. Antonius Caracalla nr. 9, B1, D.A. ... (nu se înţelege)
Poliţist (1): Acolo rămâneţi! Rămâneţi acolo. Antonius Caracalla nr. 9, da?
A.M.: Veniţi repede că mi-e frică, vă rog, vă rog!
Op. 112 (2): Continuaţi adresa asta, s-ar părea că e bloc...
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică!...
Poliţist (1): Ce bloc este acolo? Aţi spus că e un bloc.
A.M.: Nu este bloc, este o casă, este o curte...
Poliţist (1): O casă, bun, rămâneţi acolo să vină un echipaj de poliţie, bine?
Op. 112 (2) (ironic vorbind): E închisă ...
A.M.: Vă rog veniţi repede că mi-e frică de el, m-a bătut ...
Poliţist (1): (pe ton imperativ): Bine, bine, rămâneţi acolo!
A.M.: Aici rămân că n-am cum să ies, vă rog veniţi (strigăt disperat)
Poliţist (1): Sunteţi cu cineva? Sunteţi singură? Cum aţi ajuns?
A.M.: Nuuuu, sunt singură, sunt singură vă rog...
Poliţist (1): Sunteţi singură, am înţeles, rămâneţi acolo!
A.M.: (aproape plângând): Îmi este frică...
Poliţistul prin staţie: Alo, maşina, Antonius Caracalla numărul 9, este o fată bătută şi violată, da?
A.M.: (auzind conversaţia, începe să plângă) Vă rog veniţi repede că mi-e frică, vă rog!
Poliţist (1): Domnişoară închideţi telefonul, veţi fi contactată şi vine poliţia acolo, da?
A.M.: Vă rog, veniţi repede!
Poliţist (1) (sictirit): Da , bine, bine.
A.M.: Domnule, domnule, este o maşină mare în curte ....
Poliţist (1) (ton ridicat): Bine, rămâneţi la nr. 9 acolo, exact acolo!
ORA 11:12:36 – Pentru a treia oară, Alexandra Măceşanu cere ajutor la 112
Apel III - 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.
Op. 112 (1): Alo 112, ce urgenţă aveţi?
A.M.: (ton disperat) Doamnă aţi trimis pe cineva? Că cred că se întoarce şi mi-e frică că mă bate ...
Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliţia, da?
A.M.: Da, cu dumneavoastră!
Op. 112 (1): Ce ţi-a zis poliţia?
A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniţi mai repede!
Poliţist (2): Alo?
Op. 112 (1): Poliţia? A revenit fata.
Poliţist (2): Da...doamnă, spuneţi domnişoară!
A.M.: Vă rog aţi trimis pe cineva aici?
Poliţist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneţi acolo că nu... în 2 minute n-are cum să zboare măi domnişoară. Staţi acolo, da?
A.M.: (plângând disperat) Veniţi vă rog, veniţi, mi-e frică...
Poliţist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?
A.M.: (plângând) De el...m-a bătut...
Poliţist (2): De el, cine este persoana?
A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!
Poliţist (2): Popescu Lucian. Şi unde stă ăsta acolo?
A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 ...
Poliţist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?
A.M.: Nu ştiu, am găsit doar o carte de vizită şi mă gândeam că poate e a lui.
Poliţist (2): Păi cartea de vizită e a lui?
A.M.: Nu ştiu...
Poliţist (2) (ton ironic): Aaa, nu ştii nici asta! Bine, aşteptaţi acum...aşteptaţi acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, aşteptaţi.
A.M.: Vă rog staţi cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...
Poliţist (2): Nu pot să stau în telefon domnişoară că avem şi alte apeluri, rămâneţi acolo că vine echipajul de poliţie, negreşit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)
A.M.: (plângând) Bine...
Poliţist (2): Da? Staţi liniştită, calmaţi-vă un pic, da?
A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică...!
Poliţist (2): Încercaţi să vă calmaţi, păi...da? Calmaţi-vă şi va veni echipajul, e pe drum...
A.M.: (disperată) Bine, vă rog....
Poliţist (2): Lăsaţi telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuţie, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.
A.M.: (plângând) Bine, bine, da.
Poliţist (2): Bine.
JOI, 25 IULIE 2019
ORA 11:13 – Florentin Neagoe, un poliţist din patrula de ordine publică pedestră care acţiona în zona în zona 7 Caracal, respectiv străzile Antonius Caracalla şi Piaţa Victoriei , o sună pe Alexandra de pe telefonul personal imediat după ce fata a apelat la 112 pentru a treia oară
Informaţia apare în raportul prezentat de fostul ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, în şedinţa CSAT şi intrat în posesia MEDIAFAX:
“În vederea obţinerii de detalii suplimentare legate de locaţie, agent şef principal Neagoe Florentin a solicitat dispecerului Poliţiei Municipiului Caracal comunicarea numărului de telefon al victimei, după care a apelat-o la ora 11.13, de pe telefonul personal, şi a purtat o discuţie cu aceasta, ocazie cu care i-a indicat mai multe detalii despre locaţia unde se afla şi a comunicat adresa de pe cartea de vizită care aparţinea unui inginer de cadastru, pe nume Popescu Lucian. De asemenea, minora a dat mai multe detalii legate de curtea imobilului în care se afla şi a precizat că nu poate părăsi locaţia întrucât în curte se află un câine lup de care îi este teamă”, se arată în documentul întocmit de MAI.
ORA 11:29- Alexandra Măceşanu este sunată din nou de pe telefonul poliţistului din patrula de ordine publică pedestră
Informaţiile apar tot în raportul Ministerului Afacerilor Interne, prezentat în şedinţa CSAT: “La ora 11.29,apelanta a fost din nou sunată de pe telefonul agentului de poliţie Neagoe Florentin, ocazie cu care comisar Pistol Constantin a încercat să obţină informaţii legate de locaţia în care se află. Cu ocazia discuţiei telefonice, poliţistul a încercat să o calmeze pe fată şi i-a cerut să-i spună dacă ştie unde se află şi ce vede în jurul ei. Acesta a relatat că este sechestrată într-o casă de un bărbat care în acel moment nu se afla langă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Totodată, victima a precizat că în acea curte se afla un brad, un nuc, o maşină platformă cu fiare vechi, un autoturism gri şi mai mulţi câini lupi dezlegaţi. În continuare, poliţistul a întrebat-o dacă are reţea internet pe telefonul de pe care vorbeşte şi răspunsul a fost negativ. Tot cu ocazia convorbirii, şeful biroului i-a solicitat să-i comunice culoarea gardului şi dacă poate să iasă din casăşi din curte. Cea în cauză a răspuns că gardul este din metal de culoare roşie şi nu poate ieşi din încăperea respectivă întrucât este legată şi afară sunt câini lupi. Conform raportului poliţistului, în acest timp, pe fundal, se auzea lătrat de câini, iar fata a afirmat că nu mai poate vorbi întrucât a revenit bărbatul. Din discuţie cea în cauză a precizat că s-ar afla în cartierul Protoşeni din Caracal şi că a fost violată de bărbat”, arată raportul.
ORA 12.00- Alexandra Măceşanu ar fi fost ucisă de către Gheorghe Dincă
Informaţia apare într-un comunicat de presă al DIICOT, prin care se anunţa extinderea cercetărilor faţă de Gheorghe Dincă, pentru omor calificat:
“La data de 25 iulie 2019 în jurul orelor 12, la domiciliul său din Caracal ar fi ucis-o pe minora în vârstă de 15 ani pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase la domiciliul său şi o violase”, susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimininalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
ORA 13:06 – Gheorghe Dincă este surprins pe camerele de supraveghere când pleacă la volanul maşinii sale din Caracal
Potrivit imaginilor de pe camerele de supraveghere, la ora 12.13, după momentul în care se presupune că Alexandra a fost ucisă, Gheorghe Dincă este adus în zona unde lăsase maşina, de un localnic, într-un autoturism de culoare albastră. Suspectul coboară din maşină şi merge spre autoturismul său, parcat încă de dimineaţă şi pare că are în mână o pungă. Dincă intră în maşina sa, parcată pe partea dreaptă a drumului şi la 13.06 pleacă.
VINERI, ORA 6.00
Poliţiştii intră pe proprietatea lui Gheorghe Dincă.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Ghid de supravieţuire în faţa reţelelor de proxenetism: "Atenţie la lover boy şi relaţiile online"
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe