Prima pagină » Sport » Cristiano Ronaldo, celebrat în Portugalia după câştigarea Balonului de Aur

Cristiano Ronaldo, celebrat în Portugalia după câştigarea Balonului de Aur

Atacantul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a fost celebrat, luni seară, de politicieni şi de oamenii din fotbalul portughez după câştigarea pentru a treia oară a Balonului de Aur.
Cristiano Ronaldo, celebrat în Portugalia după câştigarea Balonului de Aur
Traian Terzian
13 ian. 2015, 09:19, Sport

„Acest trofeu este recunoaşterea ta la nivel sportiv. Este devotamentul şi determinarea cu care joci fotbal”, a scris preşedintele Portugaliei, Anibal Cavaco Silva, pe site-ul instituţiei, în timp ce premierul Pedro Passos Coelho a declarat că „este un trofeu meritat pentru unul dintre cei mai mari sportivi ai lumii”.

Site-ul Federaţiei Portugheze de Fotbal a scris că cel mai bun fotbalist al lumii este din nou portughez: „Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a treia oară Balonul de Aur. Cel mai bun fotbalist al lumii este din nou portughez. Felicitări!”.

„Federaţia Portugheză este mândră să aibă un jucător precum Cristiano Ronaldo. Nu vreau să diminuez meritele lui Messi sau ale lui Neuer, dar Ronaldo a meritat Balonul de Aur pentru tot ce a făcut în 2014”, a spus Fernando Gomes, preşedintele Federaţiei Portugheze de Fotbal.

Selecţionerul naţionalei Portugaliei, Fernando Santos, a afirmat că se aştepta ca Ronaldo să primească Balonul de Aur. „Sincer, mă aşteptam. Este decizia corectă, nu există niciun dubiu. Cristiano Ronaldo este cel mai bun fotbalist al lumii”, a precizat Santos.

Cristiano Ronaldo a câştigat, luni seară, pentru a doua oară consecutiv şi a treia oară în carieră Balonul de Aur, trofeu ce a fost decernat în cadrul unei gale desfăşurate la Zurich.

Portughezul i-a devansat pe argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) şi germanul Manuel Neuer (Bayern Munchen).

Ronaldo a obţinut 37,66 la sută din voturile selecţionerilor şi căpitanilor de echipe naţionale din întreaga lume. Cristiano Ronaldo a fost urmat de Lionel Messi, cu 15,76 la sută din voturi, şi Manuel Neuer, cu 15,72.