CSM CSU Oradea şi BC Mureş vor juca finala Ligii Naţionale de baschet masculin

CSM CSU Oradea şi BC Mureş îşi vor disputa în acest an titlul de campioană în Liga Naţională de baschet masculin, după ce în semifinalele play-off au câştigat cu acelaşi scor, 3-1, seriile cu adversarii "U" BT Cluj şi Steaua. Titlul se va decide după sistemul cel mai bun din 5 meciuri.

Urmărește
406 afișări
Imaginea articolului CSM CSU Oradea şi BC Mureş vor juca finala Ligii Naţionale de baschet masculin

CSM CSU Oradea şi BC Mureş vor juca finala Ligii Naţionale de baschet masculin

Pentru CSM CSU Oradea, victoria în faţa "U" BT Cluj a fost o revanşă, după ce echipa lui Marcel Ţenter reuşise luna trecută să câştige Cupa României chiar în pe terenul bihorenilor. Acum, a venit rândul trupei lui Cristian Achim să se califice în finala Ligii Naţionale, după un meci susţinut pe terenul formaţiei din Cluj, în faţa a aproximativ 6.000 de spectatori, un adevărat record pentru un joc sportiv în întrecerea internă.

CSM CSU Oradea s-a impus cu 76-56 în meciul patru al semifinalei, după ce s-au desprins chiar din primul sfert, de la 12-12 ajungând la 19-12. A fost practic şi momenmtul decisiv al partidei, întrucât clujenii nu s-au mai putut redresa. La pauză, bihorenii au condus cu 37-25, dar diferenţa a fost într-o contininuă creştere până la final.

“Mă bucur enorm că am depăşit Clujul deoarece în acest sezon am pierdut de multe ori în faţa acestei echipe. Însă, uitaţi, până la urmă noi jucăm finala campionatului. Aş vrea să-mi felicit jucătorii pentru că în acest meci au fost fabuloşi. Felicit Clujul. Este o echipă excepţional de bună. Chiar dacă în acest meci nu a dat nicio şansă acestei echipe de a intra sau reveni în joc. De altfel, dacă privim numărul de puncte primite de echipa noastră cred că spunem totul. Mărturisesc că mă aşteptam şi îmi doream să învingem, dar nu m-am gândit că vom învinge la asemenea diferenţă. De această dată presiunea a fost pe umerii Clujului şi nici o echipă de asemenea valoare nu a reuşit să gestioneze acest aspect", a declarat Cristian Achim, antrenorul principal al CSM CSU Oradea pentru site-ul oficial al clubului.

Baschetul va avea o campioană în premieră. Ultimul deceniu a fost sub dominaţia CSU Asesoft Ploieşti, în faţa căreia au pierdut în finală atât CSM CSU Oradea în 2014, cât şi cealalaltă finalistă, BC Mureş, în 2013 şi 2015.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici