- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CSU Ploieşti amenință cu retragerea din Divizia A, acuzând mafia din baschetul românesc
Finanţatorul campioanei CSU Ploieşti, Sebastian Ghiţă, a ameninţat cu retragerea din Divizia A, acuzând "mafia" din baschetul românesc, după ce a suferit prima înfrângere pe teren propriu, vineri, cu “U” Mobitelco Cluj, 74-79.
CSU Ploieşti amenință cu retragerea din Divizia A, acuzând mafia din baschetul românesc (Imagine: Mircea Roșca/Mediafax Foto)
"După plecarea lui Ioan Dobrescu (n.r. - fost preşedinte al FRB, actual secretar general al COSR), am rămas una din persoanele din baschet cu acces total la informaţii privind aranjamentele de culise. Tot acest sistem a devenit o mafie imposibilă. Iniţiatorul ei este fostul arbitru Ion Olaru, cel care i-a format pe copilul lui, Alexandru, pe Marius Ciulin, pe Laurenţiu Grigoraş, pe Alin Faur, pe Mircea Şerban şi alţii. Cu trecerea timpului, aceşti oameni au intrat în conflict cu managerii echipelor, cu alţi arbitri, precum Stelian Bănică sau Marius Udrică, cu preşedinta federaţiei, cu Mihai Aldea.Întotdeauna au acţionat sprijinindu-se unii pe alţii şi schimbând interese financiare consistente", spune Sebastian Ghiţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Oradea este noul oraș-vedetă al României. Ce a contribuit la dezvoltarea sa și cum a ajuns în „Cities of Tomorrow”
-
Papa Francisc cere deschiderea unei anchete privind un posibil act de genocid comis de Israel în Gaza
-
Rusia atacă masiv reţeaua electrică a Ucrainei. 120 de rachete şi 90 de drone, lansate
-
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei
"Metoda de lucru este foarte simplă: află care sunt echipele ai căror patroni doresc performanţă şi investesc bani mulţi, şi demarează o campanie de bagatelizare a eforturilor acestora. Arbitrează din ce în ce mai ostil acea echipă un număr de meciuri, până când acea formaţie şi acei patroni încep să ceară ajutor. Arbitrii îi umilesc pe aceştia în continuare, transmiţându-le prin domnul Olaru că jucătorii sunt proşti, că antrenorii nu sunt pregătiţi, că atmosfera nu e bună în echipă. În final, îşi păstrează aşa zisa demnitate şi frunte sus, spunând că ei nu cer bani, ci că le sunt oferiţi, şi sunt alergaţi pentru a accepta bani", susţine finanţatorul Sebastian Ghiţă, într-un comunicat emis la finalul partidei de vineri seara, pierdută de CSU Ploieşti pe teren propriu, în faţa celor de la "U" Mobitelco Cluj (74-79).
Conducătorul clubului ploieştean acuză mai multe cluburi din Divizia A, de implicare în mafie, printre care şi pe cel clujean.
"Nu înţeleg strategia Clujului şi nu pricep ce au de câştigat făcându-se iar frate cu dracul. Într-o Românie în care hoţia şi perversiunea înfloresc în fiecare zi lângă noi, oraşul Cluj reprezenta o oază de bun simţ. Se vede că Mircea Cristescu (n.r. - preşedintele executiv al "U" Mobitelco) nu e din Cluj! E treaba lui ce face, dar eu le voi cere conducătorilor de club să renunţăm la a fi dirijaţi de această mafie. Să-ţi vinzi sufletul diavolului este doar calea spre dezastru", a mai afirmat Ghiţă, care susţine că este singurul din Divizia A, care a insistat pentru formarea unei ligi profesioniste, dar că multe cluburi au refuzat.
"În fiecare an s-au opus acestor idei Clujul, Sibiul, Piteştiul şi altii. Le spun şi celorlalte cluburi că din jocul cu mafia arbitrajelor nu are nimeni de câştigat. În final, doar ne afundăm toţi în mocirlă", se arată în încheierea comunicatului semnat de Sebastian Ghiţă.
În replică, preşedintele executiv al "U" Mobitelco Cluj, Mircea Cristescu a declarat: "Îmi pare rău că Sebastian Ghiţă nu ştie să piardă. Clujul de care spune că a făcut atâtea şi îl acuză tot timpul, de câte ori a pierdut, a felicitat şi a întins mâna adversarilor, nu cum au făcut ei aseară. Se pare că Sebastian Ghiţă e mai preocupat de alte lucruri decât baschetul, pentru că dacă s-ar fi uitat pe teren, ar fi văzut că i-am dominat la toate capitolele, mai puţin la recuperări".
"Dar, e mult mai uşor să arunci cu vorbe şi injurii când pierzi. Cât despre înfiinţarea ligii profesioniste, am fost primul care a ridicat problema acum 6 ani, după care mai mulţi şi-au însuşit ideea. Sebastian Ghiţă face nişte afirmaţii foarte grave, dar pot să îi spun că noi nu am făcut parte din nicio mafie. Am învăţat baschetul pe teren şi l-am jucat pe teren. Mă bucur însă că a văzut aseară o ţară întreagă acel meci, asta arată că Sebastian Ghiţă trebuie să se uite în propria curte, la propriile greşeli. În respect că investeşte în baschet, dar nu cred că asta îi dă dreptul să vorbească aşa cum o face", a spus Mircea Cristescu.
Patronul echipei ploieştene a mai precizat că în cursul zilei de sâmbătă va trimite o cerere către FIBA Europe prin care speră să primească acordul forului continental de a evolua doar în cupele europene (FIBA Eurochallenge), nu şi în Divizia A. "Nu ne interesează trofeele mafiei", explică Ghiţă gestul.
Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, aflată în Germania la o reuniune a tuturor forurilor naţionale continentale, a declarat pentru MEDIAFAX: "Există comisii abilitate în cadrul FRB, care se ocupă de toate aceste probleme. Federaţia s-a autosesizat în privinţa problemelor de arbitraj încă de anul trecut, au fost discuţii inclusiv cu preşedinţii de cluburi. Apoi, de vreo 6-7 luni au început şi anchete ale instituţiilor statutului pe această temă, DNA sau chiar DIICOT".
"Unii arbitri au fost deja audiaţi, alţii vor urma. Cât despre acuzaţiile aduse de conducerea CSU Ploieşti, nu am ce să spun acum. Acolo toţi sunt făcuţi infractori. Dacă se va dovedi că arbitrii sunt vinovaţi, vor fi pedepsiţi conform legilor româneşti în vigoare. Federaţia nu tolerează astfel de lucruri", a declarat Carmen Tocală, care a făcut şi precizări în privinţa intenţiei campioanei de a se retrage din Divizia A.
"Dacă ei cred şi ştiu că se pot înscrie doar în competiţiile FIBA, să o facă. Eu nu le pot interzice acest lucru, dar vom vedea răspunsul FIBA", a încheiat preşedintele FR Baschet.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:56
-
astăzi, 17:09
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 998. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei / Rusia produce drone termobarice, cu efecte devastatoare asupra civililor / Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva Ucrainei