David Popovici, campion mondial şi european la 100 şi 200 m liber, este vedeta competiţiei Sette Colli Trophy, considerată printre cele mai vechi concursuri de înot din lume. Românul apare pe afişul competiţiei în cadrul căreia a stabilit în 2022 recordul mondial în proba de 100 metri.
Vor lua startul 768 de sportivi, din 29 de ţări ale lumii, întrecerea organizată de Federaţia Italiană de Nataţie având loc timp de trei zile în Stadio del Nuoto, de la Foro Italico, din Roma.
România va fi prezentă cu nouă sportivi din lotul naţional, care vor participa la următoarele probe: probe: David Popovici (100 şi 200 m liber), Alexandru Stoica (50 şi 100 m liber), Mihai Gergely (50, 100 m liber, 200 m mixt), Andrei Anghel (50, 100 m spate, 50 m fluture), Daniel Nicuşan (50, 100 şi 200 m bras), Tobias Dumitrache (50, 100 şi 200 m fluture), Denis Popescu (50 şi 100 m spate, 50 m fluture), Andrei Ungur (50 şi 100 m spate, 50 m fluture, 100 m liber), Daniel Martin (50 şi 100 m fluture).
Sportivii români, în frunte cu david Popovici, se folosesc de această ocazie pentru a-şi testa nivelul de pregătire în vederea participării luna viitoare, între 23 şi 30 iulie, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka.