Dinamo - FC Voluntari, scor 3-0, în etapa a VI-a a Ligii I. "Câinii roşii" devin lideri ai campionatului după trei ani şi aproape patru luni

Formaţia Dinamo a învins, joi seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa FC Voluntari, în ultimul meci al etapei a VI-a a Ligii I.

Urmărește
325 afișări
Imaginea articolului Dinamo - FC Voluntari, scor 3-0, în etapa a VI-a a Ligii I. "Câinii roşii" devin lideri ai campionatului după trei ani şi aproape patru luni

Dinamo - FC Voluntari, scor 3-0, în etapa a VI-a a Ligii I. "Câinii roşii" devin lideri ai campionatului după trei ani şi aproape patru luni (Imagine: Alexandru Hojda/Mediafax Foto)

Golurile au fost marcate de Filip '33, C. Matei '55 şi Rotariu '63.

1-0: Gnohere îi pasează lui Gavrilă la limita careului de 16 metri, acesta pierde mingea, dar Filip recuperează şi înscrie de la 12 metri lateral stânga pe sub portar;

În minutul 40, Gavrilă ratează o ocazie, trimiţând mingea în bară de la 14 metri.

2-0: Fai centrează de pe linia de fund până la Matei, care înscrie cu un şut de la 8 metri.

3-0: Feussi centrează de pe dreapta până la Gavrilă, acesta şutează, dar mingea e deviată până la Rotariu şi acesta din urmă înscrie din cinci metri.

FC Dinamo Bucureşti: Cerniauskas - Feussi, Marc, Mevlja, Fai - Vojnovici, Filip (Tîrcoveanu '72) - Gavrilă (Palici '75), Matei, Lazăr (Rotariu '54) - Gnohere. Antrenor: Mircea Rednic.

FC Voluntari: Balauru - Zaharia (Maxim '62), Achim, Novakovici, Pîrvulescu - Maftei, Novac - Voduţ (Pancu '46), Todoran, Vîlceanu - Bălan (Iorga '57). Antrenor: Bogdan Argeş Vintilă.

Cartonaşe galbene: Fai '34, Mevlja '40, Filip '69 / Maftei '35, Novakovici '36, Pîrvulescu '73

Arbitri: Florin Marcu - Vladimir Urzică, Daniel Hulubei - Adrian Illyeş

Observatori: Corneliu Fecioru, Iulius Nemţeanu.

La meci au asistat 2972 de spectatori, între care s-au aflat şi 150 de fani ai FC Voluntari.

Dinamo a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii I după trei ani şi aproape patru luni

Echipa Dinamo Bucureşti a revenit pe primul loc în clasamentul Ligii I, joi seară, după victoria din meciul cu FC Voluntari, scor 3-0, la trei ani şi aproape patru luni de când a ocupat ultima dată această poziţie în ierarhia principalului eşalon fotbalistic din România.

Formaţia Dinamo a fost ultima dată lider în Liga I în data de 23 aprilie 2012, când era antrenată de Dario Bonetti.

În actuala ediţie a Ligii I, echipa Dinamo, antrenată de Mircea Rednic, se află pe primul loc în clasament după şase etape, cu 12 puncte. Poziţia a doua este ocupată de Astra Giurgiu, cu 11 puncte.

Chiar dacă ar termina ediţia 2015/2016 a Ligii I pe un loc de cupe europene, FC Dinamo nu va putea participa în competiţia respectivă, aflându-se în stare de insolvenţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici