Primul antrenament al jucătorilor de la Dinamo Bucureşti a avut loc duminică, de la ora 11.00, în cantonamentul de la Săftica şi a fost condus de Ionel Gane (principal), Iulian Mihăiescu (secund) şi Cătălin Mulţescu (antrenor cu portarii). Au lipsit Ante Puljic, Deian Sorescu şi Diego Fabrini, care se vor alătura lotului luni dimineaţă.
Până la primul meci al anului, Dinamo se va antrena zilnic la Săftica şi va face vizita medicală joi, 7 ianuarie.
În prima partidă din 2021, Dinamo se va deplasa la Sibiu, unde va întâlni, pe 13 ianuarie, pe FC Hermannstadt.